Cum faci față stresului posttraumatic (TSPT)?

Ai trecut printr-o schimbare majoră? Nu poţi depăşi şocul emoţional? Află ce este stresul posttraumatic şi cum poţi să faci faţă acestei tulburări

Autor EMILIA VASILIU

Viaţa este o lungă înşiruire de evenimente, uneori  dramatice,  cărora trebuie să le faci faţă fără ca urmele lăsate asupra psihicului tău să producă efecte profunde  şi pe  termen lung.

Este demonstrat ştiinţific că oamenii expuşi la evenimente traumatice au risc crescut de a dezvolta o tulburare de stress posttraumatic (TSPT). Toate simptomele acestuia  cauzează suferinţă clinic semnificativă sau deteriorare în funcţionarea socială, ocupaţională sau alte arii importante ale funcţionării individului.

Pe o scală emoţională foarte  sensibilă, sunt clasificate incidentele critice  din viaţa unei persoane care pot produce tulburari ale psihicului de anverguri diferite. O simplă mutare de domiciliu, o schimbare la serviciu, decesul cuiva drag, produc uneori tensiuni afective cărora o persoana nu le poate face faţă fără un sprijin de specialitate.

Cand se poate vorbi despre stres posttraumatic?

Diagnosticul de stres postraumatic este stabilit ştiinţific prin luarea în considerere a unor manifestări specifice, având în vedere anumite suferinţe de ordin mental pe care medicul psihiatru trebuie să le urmarească cu maxima acurateţe, şi care sunt prevăzute de instrumente de investigare consacrate în acest domeniu.

Potrivit DSM IV – TR (“Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder fourth edition- revised”), diagnosticul de TSPT este stabilit dacă există simptome de hipervigilenţă, rememorări dureroase ale evenimentului traumatizant şi evitare a stimulilor legaţi de traumă, care persistă mai mult de o lună. Toate aceste simptome cauzează suferinţă clinic semnificativă sau deteriorare în funcţionarea socială, ocupaţională sau alte arii importante ale funcţionării individului.

Cat de repede raspunde organismul la un eveniment stresant?

Uneori problemele de sănătate dupa trăirea unui eveniment dramatic apar mai curând, alteori mai tarziu.

Tulburarea de stres posttraumatic  este clasificată ca fiind acută (durată mai mică de 3 luni) sau cronică (durată mai mare de 3 luni), existând şi o formă de TSPT cu debut tardiv, în care simptomele apar după 6 luni de la evenimentul traumatizant.

Cercetările asupra acestei simptomatologii fac referire şi la o perioada definită de timp, numită „golden hours”, în care o intervenţie specifică ar putea preveni apariţia de sechele somatice sau cel puţin ar putea reduce amploarea consecinţelor negative ale unui factor traumatic.

Este important de ştiut că primele luni după  expunerea la o  traumă sunt importante   pentru prevenirea tulburării cronice de  stres posttraumatic.

Pacienţii care au trăit un eveniment traumatizant şi care  au simptome de hipervigilenţă, evitare şi reamintiri dureroase ale evenimentului care au dispărut în mai puţin de o lună după expunere sunt diagnosticaţi ca având reacţie acută de stress (RAS), conform DSM IV TR.

Ajutor de specialitate : prevenţie şi intervenţie medicală

Este important să te prezinţi la medic imediat după un şoc emoţional pe care nu reuşeşti  să îl depăşeşti.

Abordarea medicală a acestei patologii ţine seama de o serie de factori specifici pe care medicul îi identifică  şi ii urmăreşte în funcţie de fiecare caz în parte, cu diferenţe notabile de la un individ  la altul. Există multe variabile care ar putea explica aceste diferenţe, începând cu natura traumei, expunerea repetitivă la aceasta, contextul  profesional, atitudini diferite ale partenerilor de viaţă în populaţiile de militari faţă de cele de civili etc.

Studiile consacrate acestor probleme de sănătate arată că au fost investite mai multe resurse, cel puţin până acum, în cercetarea prevenţiei prin metode pshoterapeutice a TSPT decât prin intervenţie psihofarmacologică.

Pentru a fi eficientă, o intervenţie precoce după expunerea la un eveniment traumatizant  ar trebui să aibă ca obiective: controlul rapid al manifestărilor neurovegetative comune reacţiei la stress, diminuarea suferinţei emoţionale, încurajarea întoarcerii la funcţionalitatea completă. Utilizarea medicamentelor în această populaţie afectată de stresul posttraumatic este dificilă datorită efectelor secundare care ar putea încetini reintegrarea în viaţa socială şi profesională, ar putea scădea calitatea vieţii şi interfera cu activităţile zilnice. De aceea, evaluarea balanţei între eficacitate şi tolerabilitate este importantă şi recomandarea bazată pe dovezi ar trebui să cântărească ambele aspecte ale urmărilor administrării de agenţi psihofarmacologici.

Ca în toate situaţiile care necesită un tratament de specialitate, şi aici este important factorul timp, acel “golden hours” – perioada fastă despre care vobeam la început -,  şi în care pacientul are şanse optime pentru prevenirea şi tratarea tulburărilor cronice de stres posttraumatic.