Cum faci diferenţa între înţepăturile insectelor. De la păianjen și țânțar la căpușă și albină

Urmele pe care le lasă pe piele înţepăturile insectelor pot fi un indiciu în privinţa tratamentelor de care am putea avea nevoie. Pentru cei sensibili, o simplă înţepătură de ţânţar ori purice se poate transforma într-o adevărată rană, iar muşcăturile căpuşelor sau ale văduvei negre necesită prezentarea rapidă la medic.

Ţânţarii

Cele mai frecvente înţepături în timpul verii sunt cele de ţânţari. „Mai ales la copii, în ţepăturile de ţânţar se pot complica cu erupţie alergică (fac băşici). Cu toate că sunt serioase, nu sunt grave. După ce se sparg, trebuie tratate şi curăţate precum o rănă”, este sfatul medicului Cătălin Popescu, de la Spitalul Colentina din Bucureşti. El recomandă preventiv spray-urile cu DEET (gen Autan), iar pe înţepături să se pună o cremă cortizonică pentru liniştirea inflamaţiei.

Urma dupa ințepătura țânțarului

Căpuşele

Puţine insecte ajung să intre sub piele, la propriu, cum se întâmplă cu căpuşele. Dacă locuieşti în zone apropiate de munte, mare atenţie la căpuşe, ce pot cauza boala Lyme, afecţiune greu de tratat. „În România, nu sunt atât de multe căpuşe ca în SUA. Dacă cineva este înţepat în pădurile din jurul Bucureştiului, e puţin probabil să facă boala Lyme”, comentează conf. dr. Cătălin Popescu.

 

Căpușa, singura insectă care intră la propriu în piele

 

 

1.000 DE FEȚE
Eritemul migrator, primul semn care ar trebui să îngrijoreze în boala Lyme

Potrivit statisticilor, judeţele Sibiu (în special), dar şi Harghita, Botoşani sau Alba găzduiesc adevărate focare de boală. Dacă vezi o căpuşă pe piele, este importantă să o scoţi repede şi să mergi la medic pentru tratament. Pentru a preveni astfel de înţepături, acoperă picioarele, braţele şi capul în zonele cu risc.

Văduva neagră

 

Ciuputuri de păianjen

Muşcăturile păianjenului cunoscut sub numele de văduva neagră pot cauza răni dureroase pe membre, însă uneori nu dor. După atacul acestui tip de păianjen, rămân una sau două urme mici, roşii şi un nodul în locul cu pricina. Pot urma dureri musculare severe, greaţă, stări de vomă. Cereţi imediat sfatul medicilor pentru administrarea unui medicament anti-venin.

Puricii

După ciupiturile puricilor, rămân semne cu puncte în mijloc

Puricii sunt insecte foarte mici, fără aripi, extrem de agile, care trăiesc cu sângele gazdelor, şi nu muşcă doar animalele de companie, ci şi oamenii. Sunt persoane foarte sensibile la purici, care se scapină şi ajung la răni şi infecţii. Cea mai bună soluţie este să scapi de puricii de pe animalele de companie şi să foloseşti insecticid în zonele cu probleme.

 

Albinele

Reacție alergica după înțepătura de albina

Când o albină înţeapă, moare, însă „victima” ei poate ajunge la reacţii alergice severe. Dacă nu ai o reacţie alergică, înlătură acul albinei, curăţă zona unde a înţepat, pune gheaţă, ia un antihistaminic oral pentru mâncărimi şi ibuprofen pentru dureri. Dacă apare o reacţie alergică severă, mergi cât mai repede la medic.

„Mai ales la copii, înţepăturile de ţânţar se pot complica cu erupţie alergică. Cu toate că sunt serioase, nu sunt grave.“
CONF. DR. CĂTĂLIN POPESCU, medic dermatolog

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

14 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

44 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: