Sari la conținut

Cum e să devii mamă după 50 de ani? Medic: Copilul avea lichid verde

Bebelus
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Conform oamenilor de știință, după vârsta de 40 de ani, 34% dintre sarcini se termină printr-un avort spontan, iar peste 45 de ani, procentul depășește 50%. Așadar, decizia de a deveni mamă la o vârstă înaintată îi aparține fiecărei femei în parte.

Cum e să devii mamă după 50 de ani? Medic: Copilul avea lichid verde

Printre femeile care au avut probleme pe parcursul sarcinii se numără și o româncă. Ea a devenit mamă la 52 de ani.

A fost o premieră la materinitatea din Ploiești, însă micuța s-a născut la 36 de săptămâni, copil de nota 8, prematur.

Femeia se află la a patra sarcina

Mămica eroină a fost urmărită pe timpul sarcinii, obţinută prin fertilizare in vitro, de medicul Karaouni Ali, angajat în timpul pandemiei la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti. Acesta a precizat că femeia se află la a patra sarcina, dar cu toate acestea şi-a dorit nespus acest copil.

Medic: copilul avea lichid verde, aşa că am operat-o

„A avut emoţii la început, am tras mult de sarcina asta, dar astăzi (vineri 24 iunie 2022 n.r.) am decis să o operez pentru că analizele au început să nu mai fie chiar bune, copilul avea lichid verde, aşa că am operat-o.

S-a născut la 36 de săptămâni, copil de nota 8, prematur, dar este bine. Este o fetiţă”, a declarat, pentru ziarul Adevărul, medicul Karaouni Ali.

Acesta a precizat că mămica se simte bine, dar va mai rămâne o perioadă alături de copil în spital sub supraveghere medicală. Fetiţa se numeşte Maria Ioana şi este cel de-al patrulea copil al familiei.

Bebelușul nu a mai avut „răbdare” ca mama sa să ajungă până în spital și a venit pe lume în mașina părinților care abia oprise în parcarea spitalului. Mama a fost asistată imediat de personalul Departamentului de Urgență și al Departamentului de Obstetrică și Pediatrie din Città di Castello, potrivit stiridiaspora.ro.

Gravida nu a mai avut timp să intre în spital: contracțiile abundente au făcut-o să nască chiar în parcarea spitalului din Città di Castello aducând pe lume o fetiță frumoasă și sănătoasă. Bebelușa cântărește 3 kilograme 400, iar numele ales este unul deosebit, Damaris Anna.

Protagonista acestei povești este o doamnă de 34 de ani, de origine română, care locuiește în zona Lisciano Niccone. Atât mama, cât și fetița se află într-o stare bună de sănătate.

Românca este la al treilea copil

Femeia era însărcinată cu al treilea copil, iar în această dimineață de miercuri, 6 aprilie, a povestit pentru Usl Umbria 1, cum a decurs nașterea în aer liber din curtea spitalului italian.

„Mă aflam în mașină cu soțul meu pentru a efectua cheltuieli personale, când în timpul călătoriei am început să simt dureri puternice. Însă nu am crezut că este începutul travaliului. Prin urmare, alături de soțul meu decid să mergem acasă dar, crescând intensitatea durerii, ne răzgândim și mergem la spitalul din Città di Castello. Odată intrați în parcare, în jurul orei 11.15, copilul s-a născut, direct în mașină.”, a povestit proaspăta mămică.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel