Din cuprinsul articolului
Cum depozităm brânzeturile pentru a le păstra proprietățile și gustul este o întrebare pe care ne-am adresat-o de mai multe ori.
Dacă cumpărați brânză de la magazin, probabil că este ambalată, dar asta nu înseamnă că este ceva bun. Joey Wells, coordonatorul principal global al Whole Foods Market, spune că ”ambalajul din plastic este, prin proiectare, o barieră completă, iar brânza are nevoie de aer și umiditate pentru a respira”.
Cum depozităm brânzeturile corect
Înainte de a pune o bucată de cheddar învechit sau o felie lipicioasă de brânză brie în frigider, trebuie știut că brânza are nevoie de o atenție specială. Depozitarea corectă a brânzeturilor le crește durata de valabilitate, păstrând în același timp textura și aroma lor specială. De aceea, specialiștii vin cu câteva sfaturi extrem de utile pe care, probabil, nu le știați.
În primul rând, nu depozitați niciodată brânza în folie de plastic, scrie site-ul Mashed. Îndepărtați ambalajele de plastic, aceastea ”sufocă” brânza și riscați nu numai să-i sacrificați aroma, brânza fiind astfel privată de oxigenul necesar, ci și să ajutați la creșterea bacteriilor rele.
Wells spune că brânza poate acționa ca un burete și poate absorbi aroma foliei de plastic. De aceea, este recomandată îndepărtarea ambalajelor de plastic de pe brânză, cât de curând posibil după ce ați cumpărat-o.
”Cel mai bun mod de a păstra brânza este în hârtie special concepută pentru brânză. Este poroasă, permițând brânzei să respire, dar împiedică uscarea ei. Hârtia de pergament acționează la fel. Folosiți o bucată mare, de aproximativ două sau trei ori mai mare decât bucata de brânză și înfășurați-o bine.” a spus Joey Wells, coordonatorul principal global al Whole Foods Market.
Când puteți folosi o pungă de plastic deschisă
După împachetarea cu hartie specială, se recomandă depozitarea brânzeturilor tari, adică acelea predispuse la uscare, într-o pungă de plastic deschisă, pentru a ajuta la păstrarea umidității.
Pentru a evita amestecul de arome cu cel al brânzei cu mucegai, puteți adăuga un alt strat de pergament sau le puteți pune într-un recipient de plastic după împachetare.
Brânzeturile moi, precum Camembert, ar trebui să aibă hârtia schimbată la fiecare câteva zile pentru a evita uscarea. Și, deși poate fi obositor, ar trebui să aveți grijă să împachetați din nou brânza, de fiecare dată când tăiați o bucată.
Temperatura ideală din frigider
Următorul pas trebuie respectat, indiferent de brânza pe care o mâncați. Ultimul sertar al frigiderului tinde să mențină brânza la temperatura ideală: între 4 și 6 de grade Celsius. De asemenea, compartimentul de jos al frigiderului ajută ca brânza să-și mențină umiditatea.