Categories: Stil de viaţă

Cum atragi banii în viața ta. Numerolog: Spune ASTA dimineața, înainte să te dai jos din pat

Nu este un secret că subconștientul are o mare putere de a ne accesa adevăratul nostru potențial. De la obținerea unei cariere de succes, crearea unei afaceri, stabilirea unei relații de iubire, până la a te bucura de o stare de sănătate bună sau a obține abundență financiară.

Mihai Voropchievici, numerolog, a explicat ce trebuie să facem dimineața pentru a atrage banii în viața noastră. Așa te autoprogramezi să îți fie bine!

„Există o lege a reversibilului. Trebuie să înțelegem în primul rând că din ceea ce avem trebuie să știm cum să folosim. Pentru că există oameni foarte risipitori, care nu știu valoarea banului sau care îl câștigă foarte ușor și, la fel, banul câștigat ușor se va pierde ușor.

Cel care nu-i are deja se întreabă ce trebuie să facă. Primul lucru pe care trebuie să-l face este să nu pleci cu negație: „Nu am bani!” Banul nu va veni la unul care se vaită. Dar, dacă eu mă programez să-mi fie bine, să aduc banii în viața mea, trebuie să fac un lucru simplu. Spui: „Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce-mi place și am tot ce-mi place ca să fac tot ce-mi trebuie”.

În momentul în care spui asta, de nouă ori dimineața, înainte de a te da jos din pat și de nouă ori seara, timp de nouă zile, pentru că „nouă” este cifra perfectă a Universului, noi nu facem altceva decât să aducem în viața noastră forța gândului.

În momentul în care începem să primim abia atunci să înțelegem că există o lege a banului, ca să circule banul: dăruiește și vei primi. Iar când începi să ai bani învață să-i pui pe căprării, cum spunea bunica, adică de la valorea cea mai mică în portofel sau în ce îi ții până la cea mai mare. Banii trebuie iubiți, dar nu să-i adorați”, a spus Mihai Voropchievici.

Mihai Voropchievici, numerolog

Cum îți confecționezi un talisman pentru a atrage banii

„Luați trei monede de 5 (5 sau 50 de bani), dați-le o gaură la mijloc, mergeți la un magazin de pasmanterie, luați un suitaj verde, că este simbolul banului, le întoarceți pe fiecare pe aceeași parte, faceți un nod sus puneți o monedă, apoi alt nod, încă o monedă și știți foarte simplu să împletiți să treacă peste ele. La final faci trei noduri și spui În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și când spui Amin, spui și un Tatăl Nostru”, a explicat Mihai Voropchievici la Antena 3.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

11 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

42 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: