Din cuprinsul articolului
Filosoful român Mihai Șora, în vârstă de 105 ani are o soție de 47 de ani, cu care e căsătorit din 2014. Chiar dacă are o vârstă înaintată, Mihai Șora este foarte activ pe rețelele de socializare, unde are mulți următoritori care îl apreciază.
Înainte de a o cunoaște pe actuala sa soție, Luiza Palanciuc, Mihai Șora a fost căsătorit, preț de mai bine de șapte decenii, cu Mariana Șora, care s-a stins în anul 2011. Alături de aceasta a avut trei copii.
Mihai Șora este un romantic incurabil, care a crezut dintotdeauna în iubire și în puterea acesteia. Drept dovadă stau și cugetările pe care le-a făcut pe marginea acestei teme.
„Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, spunea filosoful.
Luiza Palanciuc este poetă, eseistă și traducătoare, dar este preocupată și de filosofia politică. Împreună cu Mihai Șora și Emil Stratan, Luiza Palanciuc a fondat, în 2010, revista „Academia de poezie”.
În plină criză energetică, mii de români au fost luați prin surpindere de facturile astronomice pe care le-au primit la curent. Între aceștia, și filosoful Mihai Șora. El a scris un text pe pagina personală de Facebook, prin care și-a exprimat consternarea, iar răspunsul celor de la Enel nu a întârziat să apară. Pentru suma exagerată pe care o are de plătit, Mihai Șora este considerat direct responsabil de către reprezentanții Enel.
„Enel Energie Muntenia a emis pe numele domnului Mihai Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 – august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta).
Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei”, a fost răspunsul celor de la Enel, după ce Mihai Șora s-a plâns de faptul că trebuie să plătească o factură care depășește suma de 6.000 de lei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…