Sari la conținut

Cum arată locul de veci în care va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Prințul Philip va fi dezgropat la 17 luni după moartea sa și așezat alături de ea

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, 19 septembrie, la ora locală 19,30, în cadrul unei ceremonii private, în capela St. George a Castelului Windsor. Înmormântarea Reginei va reprezenta finalul ceremoniilor funerare de stat care vor fi organizate în cursul dimineţii de luni, la care sunt așteptați să participe șefi de stat din toată lumea.

După ce miercuri, 14 septembrie, sicriul Reginei Elisabeta a II-a a părăsit pentru ultima oară Palatul Buckingham, acesta a fost expus în Westminster Hall. Aici se va afla până luni dimineață, unde publicul va putea să-și prezinte omagiile suveranei britanice 24 de ore din 24.

Unde va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a

După înmormântarea de stat de luni din Westminster Abbey, cortegiul funerar al Reginei se va îndrepta către Capela Sf. George de la Castelul Windsor. Locul final de odihnă al Majestății Sale va fi în Capela Memorială Regele George al VI-lea, care este o anexă a Sf. George.

Mama și tatăl Reginei Elisabeta a II-a sunt îngropați acolo, dar și cenușa surorii ei, prințesa Margareta. În prezent, o lespede de piatră neagră este așezată pe podeaua Capelei Memoriale Regele George al VI-lea. Pe acesta este scris cu litere aurii numele lui George al VI-lea și soția sa Elisabeta – care a murit în 2002.

Împreună cu prințul Philip și după moarte

Alături de sicriul Reginei va fi adus și sicriul soțului ei, Prințul Philip, care timp ce 17 luni, a fost păstrat în cripta regală de la Capela St. George a Castelului Windsor.

Așa cum a fost stabilit încă de la moartea Prințului Philip, sicriul său a fost adus zilele acestea în aceleași loc în care își va dormi somnul de veci iubita sa Lilibet, cea care i-a fost soție timp de 73 de ani.

Capela Sf. George găzduiește rămășițele a 45 de membri ai familiei regale, inclusiv zece monarhi și încă șapte dintre consoartele lor.

Ce monarhii și membrii familiei regale mai sunt îngropați în Capela Sf. George

Regele Henric al VI-lea – a murit în 1471

Regele Edward al IV-lea – a murit în 1483

Regele Henric al VIII-lea – a murit în 1547

Regele Carol I – a murit în 1649

Regele George al III-lea – a murit în 1820

Regele George al IV-lea – a murit în 1830

Regele William al IV-lea – a murit în 1837

Regele George al V-lea al Hanovrei – a murit în 1878

Regele Edward al VII-lea – a murit în 1910

Regele George al V-lea – a murit în 1936

Regele George al VI-lea – a murit în 1952

Prințesa Margareta – a murit în 2002

Regina Elisabeta Regina Mamă – a murit în 2002

Regina Maria – văduva regelui George V

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel