Din cuprinsul articolului
Clotilde Armand a căpătat notorietate în momentul în care a concurat pentru funcția de primar al Sectorului 1 și a reușit să câștige alegerile locale. Sunt puțini cei care știu cum a venit în România, însă știu și despre cum a fost viața femeii care conduce acum cel mai bogat sector al Bucureștiului.
Amănunte inedite despre Clotilde Armand
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a născut și a copilărit în Franța. Politiciana este originară din zona Vichy, provenind dintr-o familie presupus nobilă. A făcut școala primară și gimnaziul în zonă, apoi a studiat ingineria la École Centrale din Paris, potrivit Ego.
Mai târziu, aceasta s-a mutat în Statele Unite ca să-și continue studiile, ocazie cu care l-a cunoscut pe soțul ei, matematicianul român Sergiu Moroianu. Cei doi s-au căsătorit în 1997 și s-au stabilit în România, unde Clotilde a solicitat cetățenia.
”Eu m-am întâlnit cu viitorul meu soț în America. A fost ziua Europei și chiar asta am povestit cu el. M-am întâlnit cu el la Clubul European. Eram în America și noi, europenii, aveam aceeași cultură și deodată eram împreună. Știți, aveam o proximitate culturală de valori foarte mare și el când a vrut să mă convingă să mă căsătoresc cu el am spus ok, dar trebuie să cunosc țara ta.
Făceam un internship, un stagiu, o practică la Paris și timp de o săptămână am scăpat de practica aceasta și am luat un avion și am ajuns în București. Am stat două zile în București și imediat m-a dus la munte, în munții Făgăraș și a fost o descoperire extraordinară, a fost un șoc vizual, estetic. Și am spus da, o să venim în Romania”, a povestit ea, la un moment dat.
A pierdut doi copii
Capul Primăriei Sectorului 1 a fost pusă la încercare de viață. Clotilde Armand și soțul ei au împreună patru copii după căsătorie, dar doi dintre ei au murit. Aceștia au pierdut un bebeluș, care a murit în somn, și o fiică, care a fost lovită mortal de o motocicletă la traversarea Avenue de la Versailles.
”A fost pe 26 septembrie, în jurul orei 18:00. Pe un imens bulevard care ține de la castel până la ieșirea din oraș spre Paris. A fost lovită de un motociclist care se grăbea. Avea o motocicleta Mitsubishi, cea mai puternică de pe piață, așa mi-a spus polițistul. Era singura traversare pe care Clara trebuia să o facă în fiecare zi. Motociclistul se grăbea spre avocatul lui pentru procesul de divorț. Avea 32 de ani și doi copii.
A vrut s-o evite pe Clara când a văzut-o în fața lui pe trecerea de pietoni. O spun pentru copiii lui. Vreau să știe acest lucru. A încercat. Prea târziu. Prea repede. 100 de kilometri pe oră, la atât i-a fost estimată viteza. Au murit amândoi în fața tuturor elevilor și studenților care se găseau în jur. La doi pași de casă”, a povestit Clotilde Armand, în cartea autobiografică ”Am ales România”.