Din cuprinsul articolului
Carmen Brumă are în prezent o siluetă de invidiat, la care multe femei visează. Totuși, sunt puțini cei care știu cum arăta vedeta în trecut, când cântărea aproape 90 de kilograme.
Probabil este greu de crezut, însă Carmen Brumă a avut la un moment dat 86 de kilograme și nu o să poți să o recunoști. Nu poți să îți închipui cum arăta în urmă cu mulți ani!
Cu ceva timp în urmă, în cadrul unui interviu acordat pentru Acces Direct, emisiune difuzata de Antena 1, Carmen Bruma a facut dezvaluiri incredibile despre perioada in care a ajuns la 90 de kilograme, din cauza unei depresii.
Sotia lui Mircea Badea a vorbit deschis despre perioada respectiva, ba chiar a declarat ca acele kilograme in plus au fost un lucru foarte bun pentru viata sa, potrivit Libertatea.
„Unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat a fost că am fost grasă. Eram pe la 90 de kilograme. Mi-a picat ca o bombă să plecăm în Moscova, eu visam la America. Am intrat într-o depresie după ce am plecat. Atunci nu am ştiut că este depresie.
M-am refugiat în mâncare. Am luat 30 şi ceva de kilograme. Eu nu mi-am dat seama. Şocul acesta a fost când am luat nişte blugi şi nu am reuşit să-i trag mai sus de genunchi.
M-am înfometat şi apoi am ţinut dietă. Apoi am încercat să învăţ şi să văd ce pot să fac să slăbesc. Dacă vedeam într-o vitrină prăjituri sau ciocolată îmi dădeau lacrimile pentru că nu aveam voie să mănânc”, a explicat Carmen Bruma.
Carmen Bruma a dezvaluit 5 secrete, care va pot ajuta sa obtineti o silueta demna de invidiat.
”1.Chiar daca faci mii de abdomene pe zi, nu vei avea un abdomen plat si conturat daca nu ai grija ce, cat si cand mananci.
2. Antrenamentele cardio, in care iti lucreaza toate grupele musculare, sunt la fel de importante ca abdomenele clasice.
3. Pune accent pe antrenamentele scurte si intense, de henul HIIT ( Hight Intensity Interval Training) . Gasesti cateva exemple pe www. carmen-bruma.ro la categoria antrenamente
4. Evita zaharul, fainoasele, alcoolul! Bea zilnic 35-40 ml de apa/kg/corp
5. Nu poti sa slabesti DOAR in zona abdomenului . Nu exista TONIFIERE fara SLABIRE. E ca si cand te duci la coafor si ceri sa te vopseasca fara sa te spele…”, a scris Carmen Brumă pe site-ul său Carmen-Brumă.ro.
Călin Georgescu a ieșit învingător din primul tur al alegerilor prezidențiale din România, având un…
Consumul de alimente în care se găsesc reziduuri de pesticide poate produce efecte nocive asupra…
Noiembrie se anunță a fi o lună cu adevărat de bun augur pentru 3 dintre…
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…
Anunț de ultimă oră pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă.După ce mai…
Rezultatele oferite de exit-poll-uri care arată succesul fabulos pe care Călin Georgescu, candidat prezidențiale 2024, …