Din cuprinsul articolului
Cum arată analizele unui bolnav de coronavirus? Ne răspunde la această întrebare doctorul Amin Zahara într-o postare pe rețelele sociale.
Amin Zahra este cadru medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și prin intermediul postării sale a dorit să transmită un avertisment cu privire la cei care aleg să se trateze singuri acasă de coronavirus.
”Oricât de sănătoși și de neatinși ne simțim, de puternici și în floarea vârstei, din păcate, mai devreme sau mai târziu, uneori viața, ne poate da o lecție și ne poate pune pe toți în genunchi.
Așa arată analizele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, fără alte boli asociate. A stat acasă 12 zile, fiind convins că este doar o simplă răceală și merge tratată cu orice.
Pentru că tratamentul minune recomandat de anumiți “medici” nu a funcționat și pentru că nu mai putea respira, a ajuns la noi având o saturație de 40 % cu afectare pulmonară 100 %, așa cum este descris și în CT.
Din păcate nu este primul caz de genul și ceea ce este si mai trist este faptul că sunt din ce în ce mai mulți pacienți așa.
Uităm de valoare și principii, punem prețuri și etichete, sfidăm reguli, existența celor din jur și ne simțim semizei…Suntem nemulțumiți, de măsurile luate, suntem nemulțumiți că am fost “închiși”, suntem nemulțumiți de reguli/restricții și lista ar putea continua.
Mai bine am avea grijă de noi, să ne gândim cum să ne protejăm și să ieșim întregi și sănătoși din pandemia asta, atât fizic cât și psihic”, spune Amin Zahra, medic ATI Timişoara.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…