Cum apare anemia și care sunt factori declanșatori? Medic: E ușor de văzut cauza – distrugi, pierzi, nu produci

Cum apare anemia și care sunt factori declanșatori? Anemia este o afecțiune comună, întâlnită de obicei la copii sau la femeile însarcinate, însa poate afecta pe oricine, oricand.

În emisiunea „Doctor de bine”, dr. Alina Tănase a explicat cum apare anemia și ce declanșează această afecțiune. Ea spune că „echilibrul perfect l-a inventat sângele. Vorbim de un lichid, care conține celule roșii, prin care ne oxigenăm, celule albe – care ne apără. Și trombocite- celule, care participă la coagulare”.

”Este o balanță, suntem o balanță perfectă între ce producem și ce distruge – producem exact cât am distrus. Aceste celule, după ce își fac funcția sunt distruse, distrugem cât am produs”, explică dr. Alina Tănase.

Dacă suntem sănătoși, măduva produce toate celulele sângelui, iar Ssplina le distruge. Ce înseamnă când sunt prea puține celule roșii în sânge? Anemie.

Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni, spune că ”întotdeauna verificăm acestă balanță, e ușor de văzut cauza anemiei – distrugi, pierzi, nu produci. De unde vine anemia – nu produci eritrocite, le distrugi sau pierzi le pierzi printr-o sângerare”.

Sângerări minore, dar care fac anemie, apar frecvent în tubul digestiv, în prezența unei tumori. Apare anemia. Carență de fier, dar și de vitamina B12 – pot determina anemie. Se numește anemie aplastică. Boala se vindecă doar cu transplant de celule stem – de la o rudă compatibilă.

”Pacientul se duce pentru simptomele de anemie. Toate scăzute. Poate apărea la oameni tineri în general și la copii, iar majoritatea pacienților transplantați au până în 40 de ani. Rezultatele în anemia aplastică sunt cele mai bune, cu reluarea calității vieții la peste 80% dintre pacienți”, explică Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni.

Celulele stem, preluate din sângele unei rude compatibile, sunt infuzate în sângele pacientului. Știu să se ducă direct în măduvă, adică în locul lor. Și să producă, corect, ulterior.

Cum apare anemia și care sunt factori declanșatori? Medic: E ușor de văzut cauza – distrugi, pierzi, nu produci

”Acolo se duc în niște nișe și se cuibăresc, primesc stimuli să se dezvolte, și încep să producă celule mature în 2-3 săptămâni, aceste celule mature le vedem în sânge și ne bucurăm, încep să crească, noi știm că sunt celulele donatorului”, a explicat medicul Alina Tănase Director medical, Institutul clinic Fundeni. pentru stirileprotv.ro.

În sânge, se văd doar celulele roșii, celulele albe și trombocitele mature. În măduvă, acestea există în diverse stadii de dezvoltate. Măduva produce celule stem.

Celule stem puteți dona, printr-o simplă donare de sânge, la registru-celule-stem.ro. Aceleași celule vindecă și cancerele sângelui”, conchide medicul.

Recent Posts

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 – 20 noiembrie. Scapă de datorii și fac achiziții importante

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…

6 ore ago

Combinația de medicamente care oprește progresia cancerului pulmonar cu peste 40% mai mult decât tratamentul standard

Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…

6 ore ago

Cum arată negii cancerigeni din zona intimă și cum îi poți trata

Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…

7 ore ago

Testul medical gratuit care poate depista cancerul înainte de apariția simptomelor

Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…

7 ore ago

Patru zodii scapă de ghinion după 15 noiembrie când Saturn iese din retrograd

Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…

8 ore ago

Psiholog: „10 lucruri pe care un om inteligent NU le face”

10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…

8 ore ago

Citeste si: