Categories: Ştiri sănătate

Cum ajungi de la „negativ” la „pozitiv” în mai puțin de 24 de ore

Din cuprinsul articolului

De de la „negativ” la „pozitiv” în mai puțin de 24 de ore? Ei bine, da! Este posibil! Cum? Datorită erorilor care se produc în sistem și a datelor de identificare greșite oferite de către pacienți.

Despre ce este vorba mai exact? Datorită numărului de pacienți în creștere și prin urmare a testelor efectuate, au început să se producă multe erori în cadrul anchetelor epidemologice. Astfel, persoane care nici măcar nu au efectuat testul, sunt contactate pentru a fi înștiințate că sunt „pozitive” cu noul coronavirus.

De la „negativ” la „pozitiv”

Spre exemplu, în județul Arad sunt recoltate aproximativ 800 de teste zilnic, iar datorită volumului de muncă mare au început să apară și erori.

Directorul DSP Arad, Horia Timiș, ne explică: „Dacă un număr de telefon este introdus greșit sau nu este corect scris sau nu este înțeles la telefon foarte clar, sau CNP-ul, modifică practic în baza de date, iar posibilitatea de a trimite un buletin pozitiv către cineva care nu s-a testat se întâmplă.”

Geanina Potolea, medic: „Aveam un număr de telefon pe foaie, să sun pentru o doamnă care era pozitivă. Ne-a zis să nu o mai sunăm că ne blochează pe telefon. Și ni s-a zis că dânsa nu are nici o legătură, că este din Iași, deci numărul din start era greșit”.

Răul Băștean, actor de teatru în Timișoara: „Au fost testați și părinții mei, și familia prietenei mele, au ieșit toți negativi, noi trăind în aceeași casă, ulterior în ziua 12 sau 13 nu mai știu exact, a venit la primăria comunei o listă în care toți membrii figurau pozitivi, și alți doi membrii de familie care nici nu au fost testați figurau și ei pozitivi”.

Datorită greșelilor de identificare, medicii au ajuns în situația în care sunt obligați să efectueze munca de detectiv pentru a identifica persoana infectată și datele corecte de contact a acesteia.

Maria Sabău, asistent medical: „Sunăm la casă de sănătate de unde primim informații despre medicul de familie al persoanei, de acolo dacă medicul de familie are numărul familiei, ne ajută”.

În acest moment, județul Arad ocupă locul 8 din România la numărul de teste efectuate pe parcursul a 24 de ore.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

3 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

13 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

32 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: