Din cuprinsul articolului
În epoca modernă, devine tot mai ușor să uiți de tine, de nevoile tale, să fii observator al propriilor stări și trăiri. Internetul, telefonia, televizorul, revistele, emisiunile și toate distracțiile exterioare ne mută atenția din interiorul nostru, către ceea ce se întâmplă în afara noastră.
Este adevărat, este tentant și ușor să te pierzi în numeroasele variante de divertisment, amuzament, care pot fi captivante, chiar adictive în unele cazuri. Și da, poate părea antrenant, poate chiar relaxant, să te pierzi cu orele în fața unui ecran, urmărind o emisiune, un serial, analizând cu toată curiozitatea ce mai mănâncă azi vecinul de la 6 care tocmai a postat o poză cu cina sa… Te prinde, într-adevăr. Și uneori nu e neapărat un lucru rău, ci poate fi benefică o astfel de relaxare, o detașare de la propriile probleme.
Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu afirmă că beneficiile pierderii sinelui în lumea exterioară, prin mutarea focusului din interior spre exterior, sunt mai puține decât problemele pe care le cauzează acest lucru. În opinia specialistului, o situaţie de viaţa este interpretată de sinele nostru în 3 etape distincte – intepretare primară, bazată pe experienţe din trecut, emoţiile asociate şi tipul de comportament corespunzător, iar din cauza uitării de sine, ajungem de cele mai multe ori să avem discrepanţe majore între cele 3 etape şi să acţionăm nepotrivit, chiar periculos pentru relaţiile noastre, pentru sănătatea noastră etc.
Etapa 1: Interpretarea primară, bazată pe experienţa trecutului
“Să vorbim puțin despre emoții, trăiri și ce nasc acestea în ființa noastră. Să ne gândim la o situație de viață, pe care o putem întâlni fiecare dintre noi, să spunem situația X. Dacă ar fi să privim totul ca pe un sistem cu un proces foarte bine pus la punct, mai întâi apare un gând, fulgerător, de câteva miimi de secundă. Acest gând reprezintă interpretarea primară despre situația X cu care ne întâlnim la un moment dat, interpretare ce se bazează pe experiențele trecute. Această etapă are loc, de cele mai multe ori, aproape insesizabil, fiind mai degrabă o reacție inconștientă, spontană”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
Etapa 2: Declanşăm emoţia asociată cu interpretarea atribuită situaţiei
“A doua etapă vine atunci când, odată oferită o semnificație situației X, se declanșează emoția pe care o asociem cu interpretarea atribuită situației. Spre exemplu, dacă interpretez situația cu care mă confrunt ca fiind periculoasă, această va declanșa frica și o stare de alertă, de panică sau de prudență. De cele mai multe ori, modul în care percepem și ne direcționăm gândurile pe care le formulăm despre un anumit eveniment, determină calitatea și nuanța emoțiilor care se declanșează în noi. În funcție de tipul nostru de gândire, declanșăm un set sau altul de emoții, care pregătesc următoarea etapă firească”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
Etapa 3: Emoţia determină un anumit tip de comportament
“În momentul în care s-a declanșat o emoție (sau un cumul de emoții), acestea determină un anumit tip de comportament, un tip de atitudine sau reacție în contextul dat. În funcție de interpretarea pe care o dăm evenimentului (situația X), reacția pe care o avem poate fi sau nu potrivită contextului. Trăiesc o senzaţie de frică, adopt un comportament specific fricii: fug, mă apăr, strig după ajutor etc.”, este de părere psihologul Andra Tănăsescu.
Cum ajungem să uităm de noi?
“În tot acest mecanism, mai devreme ajungem să uităm de noi. Dacă este să avem în vedere acest traseu aparent simplu, de la stimul, la gând, la emoție, până la reacție, întrebarea firească este cum ne poate afecta această deconectare de la sine în astfel de momente? Și chiar mai important, care sunt consecințele uitării de sine, în astfel de contexte? În momentul în care mă deconectez de la mine, mă deconectez de la esența mea, de la simțirea mea autentică. Astfel, pierd contactul cu adevăratele mele trăiri și nevoi din acel moment. Prin această pierdere, îmi … pierd „controlul” asupra propriei persoane și îmi pierd autenticitatea. Una dintre consecințe o reprezintă riscul unei reacții complet nepotrivite într-un anumit context, care poate duce la dezechilibre sau conflicte în plan profesional sau personal. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că poate afecta calitatea vieții și a relațiilor, există riscul ca acele emoții gestionate incorect să ducă la probleme de sănătate, ajungând să se manifeste în planul fizic fără ca noi să realizăm ce se întâmplă. Atunci când corpul începe să ne „vorbească”, înseamnă că deja toate emoțiile neprocesate sau direcționate greșit au ajuns să se manifeste în planul fizic, cerând validarea și recunoașterea existenței lor. Din cauza uitării de sine, sunt suficient de multe persoane care în interpretează greşit o situaţie de fapt – spre exemplu, de frică, nu o confruntă cu o experienţă traumatizantă din trecut, generează emoţii de curaj, în loc să simtă frică, şi adoptă un tip de comportament iresponsabil pentru pericolul ce-l paşte”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.