Cum afectează gripa în timpul sarcinii creierul bebeluşului

Potrivit oamenilor de ştiinţă din Africa de Sud şi Statele Unite, viitoarele mămici ar trebui să se ferească pe cât posibil de infecţiile gripale deoarece gripa poate perturba dezvoltarea creierului bebeluşului.

Cercetările au indicat că acei copii născuţi din mame care au avut gripă în timpul sarcinii au de patru ori mai multe şanse de a dezvolta tulburare bipolară.

După ce au fost analizate informaţii despre indivizi născuţi în perioada 1959 şi 1966 şi despre sănătatea mamelor lor, s-a constatat că dintre cei 92 de participanţi care sufereau de tulburarea bipolară, 8 fuseseră expuşi la gripă în timpul vieţii intrauterine.

„Descendenţii care au fost expuşi la infecţia gripală a mamei în timpul sarcinii aveau o probabilitate de 4 ori mai mare de a dezvolta tulburarea bipolară, comparativ cu cei care nu au fost expuşi”, au declarat experţii.

Dacă cercetările viitoare confirmă legătura, atunci cei care fac politicile privind sănătatea viitoarelor mame ar trebui să ia în considerare şi acţiunile pentru prevenirea gripei înainte de sarcină. Dar asta nu înseamnă că mamele trebui să îşi facă griji. Riscul ca urmaşii să dezvolte tulburarea bipolară este destul de mic chiar şi atunci când au fost expuşi la virusul gripei în viaţa intrauterină”, a declarat dr. Fiona Gaughran, psihiatru la spitalul Maudsley.

Experţii estimează că aproximativ 1% din populaţie dezvoltă tulburarea bipolară, motiv pentru care chiar şi cu această creştere de patru ori a riscului  ar însemna că probabilitatea de apariţie a tulburării să fie destul de redusă. De asemenea, oamenii de ştiinţă sugerează că ar putea fi vorba şi de alţi factori de risc implicaţi, motiv pentru care studiul trebuie realizat pe un eşantion mai mare.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

8 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

39 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: