Sari la conținut

Cum afectează fibrilația atrială inima. De la un ritm cardiac neregulat la insuficiență cardiacă e doar un pas

sursa foto: arhiva doctorulzilei

Fibrilația atrială poate fi o cauză, dar și un rezulta al cardiomegaliei. De asemenea, poate provoca alte probleme cardiace, cum ar fi insuficiența cardiacă. Fibrilația atrială nu este însă singura cauză a măririi inimii.

Această afecțiune poate fi declanșată  inclusiv de boli de inimă și de plămâni, infecții și leziuni cardiace asociate toxicității.

Perspectiva și speranța de viață a unei persoane cu cardiomegalie pot varia în funcție de severitatea afecțiunii și de prezența altor probleme de sănătate.

Fibrilația atrială este o afecțiune care duce la un ritm cardiac rapid, neregulat în camerele superioare ale inimii (atrii). Acest tip de ritm nu funcționează suficient de bine pentru ca  sângele să poată circula corect, ajungând să se acumuleze în camerele superioare ale inimii.

Sângele acumulat se poate coagula cu ușurință. Dacă un cheag iese din inimă și intră în circulație, poate bloca un vas de sânge din creier și poate provoca un accident vascular cerebral. Se estimează că 15-20% dintre persoanele care au un accident vascular cerebral au, de asemenea, fibrilație atrială.

Fibrilația atrială este cel mai comun tip de ritm cardiac neregulat. Afectează aproximativ 1-2% dintre adulți.

Cum se ajunge de la fibrilație arială la inimă mărită?

Cardiomegalia se referă la mărirea inimii. Există două tipuri de cardiomegalie:

  • Dilatare: Aceasta apare atunci când pereții inimii se subțiază și se extind, slăbind inima și crescându-i dimensiunile;
  • Hipertrofie: Aceasta se referă la o îngroșare a pereților inimii care scade eficiența. O persoană cu o inimă care lucrează mai mult pentru perioade lungi de timp, cum ar fi un atlet sau o persoană însărcinată, poate experimenta această afecțiune.

Cardiomegalia este, de obicei, un simptom al unei alte afecțiuni cardiace, cum ar fi cardiomiopatia.

Cercetările din 2019 notează că fibrilația atrială poate provoca sau exacerba cardiomiopatia. Aceasta este cunoscută sub numele de cardiomiopatie mediată de fibrilație atrială.

Fibrilația atrială poate duce, de asemenea, la remodelarea ventriculară. Ventriculii sunt camerele inferioare ale inimii. Remodelarea ventriculară poate duce la dilatarea sau mărirea ventriculilor și incapacitatea inimii de a pompa sânge în mod eficient.

În plus, fibrilația arială poate agrava și cardiomegalia existentă. Cercetările din 2018 indică faptul că fibrilația atrailă poate fi atât cauza, cât și rezultatul modificărilor anatomiei inimii.

Cum altfel afectează fibrilația atrială inima?

Fibrilația atrială interferează cu ritmul normal al inimii, determinând desincronizarea camerelor superioare și inferioare ale inimii. Acest lucru reduce capacitatea inimii de a pompa sângele și, de asemenea, poate slăbi și mări inima.

În cazuri severe, fibrilația atrială poate duce la insuficiență cardiacă, o afecțiune severă care apare atunci când inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile organismului.

Fibrilația atrială poate crește, de asemenea, riscul unei persoane de a face un atac de cord sau un infarct miocardic (IM). Infarctul apare atunci când celulele din mușchiul inimii mor din cauza fluxului sanguin insuficient.

O revizuire din 2017 a 15 studii a găsit o legătură între fibrilația atrială și infarct ulterior la persoanele fără boală coronariană.

Alte cauze ale unei inimi mărite

Cardiomegalia are alte cauze decât fibrilația atrială:

  • alte tipuri de aritmii
  • boală arterială coronariană
  • hipertensiune
  • boala valvelor cardiace
  • afectiuni cardiace congenitale
  • boala pulmonara
  • infecții virale, cum ar fi HIV
  • boli infiltrative sau de depunere, cum ar fi sarcoidoza
  • leziuni cardiace legate de toxicitate
  • tulburări autoimune
  • boli sistemice, cum ar fi anemia
  • afecțiuni cardiace moștenite
  • sarcina
  • cauze idiopatice sau necunoscute

Speranța de viață

Speranța de viață a unei persoane cu inimă mărită poate depinde de factori precum severitatea cardiomegaliei și afecțiunile concomitente.

De exemplu, atunci când insuficiența cardiacă apare împreună cu mărirea inimii, rata de mortalitate estimată este de 1 an pentru 30% dintre oameni și de 5 ani pentru 50% dintre oameni.

Cauza măririi inimii poate afecta, de asemenea, rezultatul.

Cardiomiopatia hipertrofică (HCM) este o afecțiune în care mușchiul ventriculului stâng se îngroasă prea tare pentru a pompa sângele în mod eficient. HCM poate duce la mărirea inimii.

În cele mai multe cazuri, persoanele cu HCM pot avea un rezultat bun pe termen lung și o speranță de viață tipică. Profesioniștii din domeniul sănătății pot recomanda controale de rutină și implementarea ajustărilor stilului de viață pentru a preveni complicațiile.

Cardiomiopatia dilatată (DCM) este o altă cauză a unei inimi mărite. Afectează ventriculii și poate duce la insuficiență cardiacă. DCM are o rată de mortalitate de 50% în 5 ani.

Cu toate acestea, tratamentul precoce și de succes al cardiomegaliei și al stării sale de bază poate însemna că o creștere ușoară a inimii are un impact minim asupra speranței de viață.

Este important ca oamenii să discute cu un profesionist din domeniul sănătății pentru a înțelege cauza creșterii inimii și pentru a reduce riscul de complicații.

Simptome de insuficiență cardiacă asociată cu fibrilație atrială

Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA (CDC) estimează că insuficiența cardiacă afectează aproximativ 6,2 milioane de adulți din SUA.

Fibrilația atrială poate duce la insuficiență cardiacă. Acest lucru se datorează faptului că ritmul cardiac rapid și neregulat afectează capacitatea inimii de a pompa sânge în mod adecvat și poate duce la o circulație inadecvată în organism.

Simptomele insuficienței cardiace includ:

  • dificultăți de respirație
  • edem sau acumularea de lichid în țesuturile corpului
  • respirație șuierătoare sau tuse persistentă
  • oboseală
  • greaţă
  • lipsa poftei de mâncare
  • ritm cardiac rapid
  • tulburări cognitive, cum ar fi confuzia

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel