Sari la conținut

Cum a slăbit Emilia Ghinescu 10 kilograme în două luni: Așa am reușit să ajung la 49.5 și sunt foarte fericită

Foto: Facebook

Dietă Emilia Ghinescu. Îndrăgita interpreta de muzică populară se numără printre vedetele care au reușit să învingă lupta cu kilogramele nedorite.

Desigur, drumul nu a fost ușor, însă Emilia Ghinescu a dat dovadă de ambiție și a reuși să topească 10 kilograme, ajungând la greutatea pe care și-o dorea.

Dietă Emilia Ghinescu: Am slăbit 10 kilograme într-un timp destul de scurt, două luni și ceva. Vreau să precizez că nu am făcut nicio micșorare de stomac, eu am avut mereu grijă de mine.

Cel mai mult am avut în viața mea 78 de kilograme, după ce l-am născut pe Andrei. Atunci am ținut regim și în jumătate de am ajuns la 48 de kilograme.

Dar, în ultimii ani, deși nu am trecut de 59 de kilograme decât pe perioada sarcinii, aveam un prag pe care nu puteam să îl depășesc, între 54 și 56 – a dezvăluit artista, la Pro TV.

Așa am reușit să ajung la 49.5 și sunt foarte fericită

În ceea ce o privește, Emilia Ghinescu spune că a ținut tot felul de diete, însă nu au avut rezultate. Artista a hotărât să își micșoreze porțiile de mâncare și spune că așa a reușit să slăbească.

Dietă Emilia Ghinescu: Țineam tot felul de diete, dar degeaba, pentru că lăsam dieta și puneam la loc. Atunci am decis că trebuie să fac ceva.

Practic, am început să reduc la jumătate cantitățile de mâncare. Nici la evenimente nu mai mănânc. Dacă plec de acasă iau mereu mâncarea mea, cea sănătoasă, adică legume la grătar, carne la grătar și altele.

Dar nu mănânc sarmale, tort sau dulciuri, este destul de greu. Așa am reușit să ajung la 49.5 și sunt foarte fericită – a adăugat Emilia Ghinescu.

În plus, Emilia Ghinescu a declarat că face mult sport, mai puțin sâmbăta și duminica, când are evenimente.

Dietă Emilia Ghinescu: Vin la sală de patru ori pe săptămână și când pot în fiecare zi în afară de sâmbătă și duminică pentru că atunci fac sport la evenimente și vreau să spun că am prins drag pentru că văd rezultate.

Erica (n.r. – fiica ei) face sală, dar ea m-a determinat să fac sală pentru că o duceam la sală de trei ori pe săptămână. La indemnul ei am mers la sală și îi mulțumesc din suflet.

Nu am complexe, însă dacă am avut ceva care să nu-mi placă la mine, am remediat lucrul respectiv. Eu am o vorbă, că intru în ”service”, ca să remediez problema.

Nu sunt genul de om care să capete vreo frustrare că nu-mi place ceva la mine – a precizat artista, în urmă cu câteva luni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel