Sari la conținut

Cum a slăbit Cătălin Crișan 32 de kilograme. Are 5 mese pe zi și nu mănâncă niciodată după această oră

Cum a slăbit Cătălin Crișan 32 de kilograme. Îndrăgitul artist a reușit să topească kilogramele nedorite în două luni și jumătate, mâncând de 5 ori pe zi.

Artistul a ţinut regimul 66 de zile şi este structurat pe şase etape. După ce şi-a atins scopul, artistul a mărturisit că a păstrat unele obiceiuri alimentare, astfel că nu mai mânca făinoase şi dulciuri, iar dacă mănâncă friptură, fructe consumă după cinci ore, scrie Antena 3.

Regulile în regimul lui Cătălin Crişan

Se iau cinci mese pe zi, din trei în trei ore.
Nu se sare peste mese.
Nu se mănâncă între mese.
Nu se mănâncă altceva în afară de alimentele specificate în regim.
Se consumă trei litri de lichide pe zi – apă, ceai, cafea. Sunt interzise sucurile.
Nu se mănâncă după ora 20:00.
Se găteşte fără ulei.

Etapele regimului ţinut de Cătălin Crişan

Etapa 1: două săptămâni

Se consumă: carne, peşte, organe, mezeluri, în orice cantitate, brânzeturi fermentate în limita a 100 de grame pe zi, un ou pe zi. Sunt permise condimentele, mai puţin hrean, ceapă, usturoi. Sunt interzise zahărul şi mierea.

Etapa 2: nouă zile

În primele trei zile se consumă fructe crude sau gătite în limita a 500 de grame pe zi, legume crude sau gătite în orice cantitate şi lactate proaspete în limita a 400 de grame pe zi – lapte, chefir, caş, lapte bătut, brânză de vaci. Sunt interzise: strugurii, perele, prunele, smochinele, stafidele, nucile, seminţele, cartofii, porumbul, fasolea uscată. În următoarele şase zile din regimul lui Cătălin Crişan se consumă carne, mezeluri şi ouă în orice cantitate.

Etapa 3: 12 zile

În primele zile se consumă două ouă pe zi şi 100 de grame de brânzeturi nefermentate. Două din mese vor consta în legume verzi, în orice cantitate – spanac, urzici, castraveţi, varză, broccoli, etc. În următoarele trei zile se mănâncă ouă, mezeluri şi carne în orice cantitate. Urmează trei zile de fructe şi legume – fructe în limita a 500 grame pe zi, legume fără restricţii şi lactate, maxim 500 de grame pe zi. În ultimele trei zile, se mănâncă din nou carne, mezeluri şi ouă, fără limite.

Etapa 4: 13 zile

În primele două zile se mănâncă fructe, 500 de grame pe zi, legume fără restricţie şi lactate, maxim 500 de grame pe zi. Următoarele trei zile sunt cele de carne şi mezeluri în orice cantitate. La una din mese se mănâncă o salată verde. Urmează două zile de fructe şi legume. Apoi o zi de lactate proaspete, maxim 500 de grame. Două zile de fucte şi legume, trei zile carne şi mezeluri, potrivit regimului lui Cătălin Crişan.

Etapa 5: opt zile

În primele două zile se mănâncă fructe şi legume. Următoarea zi se mănâncă lactate proaspete. Urmează două zile de fructe şi legume, apoi trei zile de carne slabă şi mezeluri.

Etapa 6: 10 zile

În primele două zile se mănâncă lactate, maxim 400 de grame pe zi, fructe, maxim 500 de grame pe zi şi legume fără limită de cantitate. Urmează opt zile în care se alternează câte o zi de fructe şi legume cu o zi de carne, mezeluri şi ouă, în regimul lui Cătălin Crişan.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel