Marian Oprea, unul dintre pacienţii Spitalului Sf. Constantin din Braşov, Centru de excelenţă în chirurgia obezităţii, a început o nouă viaţă după ce în numai un an şi jumătate a reuşit să slăbească peste 100 de kg, ca urmare a intervenţiei Gastric Sleeve. Tânărul fusese diagnosticat cu obezitate morbidă încă din adolescenţă şi a apelat de-a lungul timpului la tot felul de tratamente medicale şi naturiste şi exerciţii fizice, care nu au dat rezultate. Astfel, la vârsta de 31 de ani, el ajunsese să cântărească 220 de kilograme şi îşi pierduse orice speranţă că va ajunge vreodată la o greutate normală.
Astăzi, când este cu 100 de kilograme mai slab, Marian spune că s-a născut a doua oară. Operat şi îndrumat apoi de o echipă de medici dedicaţi meseriei pe care o fac, bărbatul a reuşit să scape de povară şi îşi urmează în prezent pasiunea: va deveni în curând DJ cu diplomă.
„Aveam un complex, iar lucrul ăsta m-a împiedicat să am curajul să fac ceea ce vreau. O să o fac de acum încolo, cu mai multă încredere, bineînţeles”, spune Marian.
Scăderea sa masivă în greutate se explică prin reducerea capacităţii stomacului, diminuarea senzaţiei de foame şi instalarea prococe a saţietăţii, ca urmare a intervenţiei Gastric Sleeve.
În 2013, la un an şi jumătate după Gastric Sleeve, Marian a continuat drumul către o viaţă normală cu ajutorul d-lui Dr. Marcel Albean, chirurg plastician la Spitalul Sf. Constantin, care a efectuat operaţiile de îndepărtare a excesului de piele rămas în zona abdominală în urma slăbirii.
Operaţia Gastric Sleeve
Impresionaţi de cazul lui Marian, medicii Spitalului Sf. Constantin au decis să îl ajute, iar instituţia a suportat costurile intervenţiei – 5 000 de euro. Operaţia s-a desfăşurat fără incidente timp de două ore şi a reprezentat o premieră în Braşov la momentul respectiv, fiind pentru prima dată când medicii au operat un pacient cu o asemenea greutate. „Este cel mai voluminos om pe care l-am operat până acum, cu o greutate de 200 de kilograme, la 1,70 m înălţime, reprezentând un Indice de Masă Corporală de 63, normalul fiind sub 25″, declară în ianuarie 2012 şeful Secţiei de Chirurgie de la Spitalul „Sf. Constantin” Braşov, dr. Bogdan Moldovan.
Medicul a mai adăugat şi că intervenţia a fost vitală pentru pacient. „În acest caz, vorbim de un pacient de 31 de ani, cu o speranţă de viaţă de 10-15 ani, dacă nu se intervenea chirurgical”, a mai explicat dr. Bogdan Moldovan.
Operaţia a constat, mai exact, în îndepărtarea a peste 80% din stomac, lăsând în circuitul digestiv un tub gastric de dimensiuni foarte reduse, cu o capacitate de 60-80 ml. Gastric Sleeve are două mecanisme de acţiune: cel restrictiv, în fapt limitarea cantităţii de alimente ce poate fi ingerată, şi cel de manipulare hormonală, prin rezecarea unei părţi semnificative a stomacului, fiind eliminat şi hormonul foamei (secreţia de grelină).
Numită şi gastrectomie longitudinală laparoscopică, metoda permite pacienţilor să aibă un regim fără restricţii calitative, ci doar cantitative, legate de dimensiunile noului stomac.
Despre obezitatea morbidă
Obezitatea morbidă reprezintă obezitatea severă apărută în momentul în care depozitele de grăsime provoacă sau agravează bolile ce pun în pericol viaţa, numite „co-morbidităţi.” Cu alte cuvinte, obezitatea este o afecţiune care rezultă din acumularea excesivă de grăsime şi devine morbidă atunci când afectează funcţionarea corectă a organelor.
Acesta este o afecţiune cronică ce poate afecta funcţiile fizice de bază, cum ar fi respiraţia sau mersul pe jos şi este diagnosticată prin calcularea indicelui de masă corporală, indicator definit prin raportul dintre înălţimea pe care o are un individ şi greutatea sa. Obezitatea este catalogată ca fiind morbidă atunci când indicele de masă corporală depăşeşte 40 sau atunci când greutatea corpului este cu 100 de kilograme peste greutatea ideală.
Printre afecţiunile grave la care sunt predispuşi cei care suferă de această boală se află şi diabetul, hipertensiunea arterială, apneea, calculii biliari, osteoartrita, bolile de inimă şi cancerul.
Tratament
La Spitalul Sf. Constantin din Braşov a fost a iniţiat cu succes în anul 2011 un program de chirurgie bariatrică, care reuneşte întreaga gamă de intervenţii pentru tratarea acestor afecţiuni şi se numără printre cele mai bune din ţară în domeniu, fiind totodată prima unitate privată din provincie care oferă asemenea prestaţie medicală.
În cazul pacienţilor care suferă de obezitate morbidă, tratamentul modern cu rezultate sigure şi de durată este reprezentat tocmai de chirurgia bariatrică: intervenţiile chirurgicale de tip inel gastric, laparoscopic, gastrectomia în manşon sau bypass-ul gastric aduc cele mai mari avantaje persoanelor care suferă de această afecţiune.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…