Din cuprinsul articolului
Cum a slăbit 30 de kilograme la bătrânețe. Joan MacDonald, o femeie de 82 din Canada e dovada vie că nu e niciodată prea târziu să-ți îmbunătățești calitatea vieții. După ce medicii i-au spus că trebuie să-i crească doza de tratament dacă va continua în același ritm, femeie a decis să-și schimbe radical viața.
A reușit în patru ani, nu doar să scape de aproape 30 de kilograme, însă și-a tonifiat corpul ajungând să pozeze pe coperte ale unor reviste de fitness.
Joan i-a cerut ajutorul fiicei sale, antrenoare de yoga să o ajute cu antrenamentele. Chiar dacă recunoaște că i-a fost greu la început, din cauza artritei, a refluxului gastroesofagian și a vertijului, nu s-a dat bătută și a și-a continuat călătoria.
Transformarea ei a început la când avea 70 de ani. La o vârstă când ni se spune să ne plimbăm prin parc pentru a face mișcare, Joan MacDonald face exerciții cu greutăți. Când a început să se antreneze era obeză, avea hipertensiune arterială, reflux gastroesofagian și artrită. Atunci, Joan a decis să facă o schimbare și să renunțe la medicamente. A început să lucreze cu un antrenor, fiica ei Michelle MacDonald și s-a trezit într-o „aventură” în care în fiecare săptămână se simte mai puternică. Și-a transformat complet sănătatea, nu mai are nevoie de medicamente și inspiră un milion de următori pe Instagram cu povestea ei.
”Aveam 70 de ani când am început transformarea. M-am decis în urma unei vizite la medic, unde am aflat că trebuie să măresc doza de tratament. M-am supărat foarte tare pentru că nu voiam și mai multe medicamente și am luat decizia de a slăbi. Știam că dacă pierd în greutate, voi putea reduce doza de tratament,” a explicat Joan.
A început, așadar, să mănânce 5 mese echilibrate pe zi. O masă pre-antrenament, o masă post-antrenament și alte trei mese. Înainte servea 3 mese pe zi, dar nu știa cum să combine proteinele, grăsimile și carbohidrații.
”Mănânc în jur de 150 de grame de proteine, 165 de grame de carbohidrați și 50 de grame de grăsimi,” a adăugat ea.
Cât despre exerciții fizice, femeia povestește că a început cu exerciții cardio în fiecare zi și exerciții cu greutăți de 4 ori pe săptămână.
”Mă trezesc dimineața și meditez, mănânc masa de pre-antrenament și apoi merg cu bicicleta la sala de antrenament. Îmi place să mă antrenez dimineața, astfel încât să am tot restul zilei pentru treburile gospodărești,” a detaliat femeia.
Pe lângă asta, Joan a mai spus că ia omega-3, multivitamine și doarme 8 ore pe noapte.
”Obiectivele mele inițiale erau să pierd aproximativ 10 sau 15 de kilograme și să scad doza de medicamente. Habar n-aveam că această călătorie mă va duce atât de departe. Vă doresc tuturor să alegeți să creșteți. Să învățați să vă iubiți pe voi înșivă, să aveți grijă de voi și să îndrăzniți să visați și să iubiți din toată inima,” conchide ea.
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…
Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…
7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori.…