Categories: Ştiri sănătate

Cum a reușit o familie să încaseze sume fabuloase de la stat, fără a avea venituri! Totul a fost posibil cu ajutorul medicului de familie!

Cu sprijinul medicului de familie, doi tineri cu vârsta sub 30 de ani alături de mama acestora au reușit să încaseze de la stat suma de 136.000 de lei, fără a fi angajați.

Cei trei au încasat 136.000 de lei din fondul asigurărilor de sănătate în decurs de 18 luni în baza unui coontract pe care l-au încheiat cu CJAS și pentru care au plătit fiecare 23 de luni lunar.

„Este vorba de o familie din zona rurală mamă, fiu și noră care, în perioada 2020 – 30 iunie 2021, a beneficiat de certificate de concediu medical în 18 luni de zile de 136.000 de lei fiind asigurați CJAS, persoane fizice care s-au asigurat la maximă posibilă, adică la 12 salarii minime brute pe economie, ei fiind fără venituri impozabile. Au plătit lunar 1% raportat la salariul minim brut pe economie, care în 2020, era de 2300 de lei parcă, adicp 23 de lei lunar.

Au încasat 136.000 lei în condițiile în care toți trei au contribuit la acest fond cu 4300 de lei.

Au descoperit o breșă în lege, probabil cu ajutorul cuiva, au contribuit cu o sumă mică și au trăit efectiv din concediu medical.

Dacă împarți 136.000 de lei la 18 luni iese un venit mediu de peste 7500 de lei, un venit consistent. Se poate trăi foarte bine la țară cu acești bani cu concursul unui medic de familie și al specialiștilor din Policlinica Bistrița”, a spus pentru Timp Online directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Wilhelm Szekely.

El a explicat că, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului 128/2005, articolul 1, aliniatul 2, persoana care nu realizează venituri se poate asigura la sănătate pentru boli obișnuite și concediu de maternitate ca și persoană fizică în baza unui venit ales, sintagmă introdusă în lege în 2005, la presiunile făcute de o vedetă de televiziune asupra Ministrului Sănătății de la vremea respectivă.

În luna august a anului trecut, a apărut OUG 74 care spune că persoana care vrea să se asigure la CJAS nefiind salariattă trebuie să prezinte de la ANAF Declarația 221 din care să rezulte ce venituri realizează.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

23 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

53 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: