Categories: Stil de viaţă

Cum a reușit Mihai Stoica să-și salveze fiica diagnosticată cu cancer avansat schimbându-și alimentația. ”Nu mai erau prea multe de făcut”

Teodora, singurul copil al lui Mihai Stoica (57 de ani), manager al echipei de fotbal FCSB, a fost diagnosticată cu cancer la doar 24 de ani, în urmă cu 3 ani, boala fiind descoperită relativ târziu.

Ca să câștige lupta cu boala nemiloasă, Teodora a mers la Viena, unde a beneficiat de un tratament cu citostatice, finanţat chiar de către Gigi Becali. Din fericire, în cazul Teodorei tratamentul a dat roade.

Daniel Șendre, fost jurnalist, a povestit momentele grele prin care a trecut familia Stoica, în momentul în care Teodora a primit groaznicul diagnostic.

„În urmă cu 3-4 ani, fiica lui a fost diagnosticată cu cancer”

„MM celebrul, arogantul, stelistul, omul cu funcție, bani, case și SUV-uri nu a deschis niciodată ușa despre care vorbeam. Salut astăzi discreția și decența cu care MM a trecut peste cea mai mare cumpănă a vieții sale.

În urmă cu 3-4 ani, fiica lui a fost diagnosticată cu cancer. Singurul lui copil. Boala fusese descoperită târziu, deci se află în stadiul avansat, după cum a dezvăluit ulterior presa.

În termeni populari, asta înseamnă că nu mai erau prea multe de făcut, însă trebuia încercat, așa că familia Stoica sa adunat de pe jos și a intrat în lupta în care au aruncat tot.

Bani, relații, lacrimi, rugăciuni, drumuri la spitale și mănăstiri, timp petrecut pe lângă uși din spatele cărora așteptau o speranță pentru a rămâne cu toții în viață”, a precizat fostul jurnalit, potrivit click.ro. 

Teodora și-a schimbat stilul de viață

Teodora a fost nevoită să recurgă la schimbări radicale în modul de viață. Fiica lui Mihai Stoica a renunțat complet la carne și la viața de noapte. Odată cu ea și tatăl său a abordat un stil de viață cât se poate de sănătos.

„Cred că încercarea asta la apropiat și mai tare de Dumnezeu și e posibil să fi devenit vegan tot pentru a-și ajuta fata”, mai povestește jurnalistul.

„Nu mănânc nimic procesat, nu mănânc zahăr. Zahărul mi-l iau din fructe, proteină animală 20%, în rest 80% legume, fructe și semințe, dar cât mai crude, aproape nimic gătit”, dezvăluia Teodora, anul trecut, într-un interviu. Interviu în care fata lui MM a mai lăsat să scape ceva: „Toate mesele sunt cu TATA, mâncăm aproape tot timpul împreună”.

Teodora Stoica le-a dezvăluit internauților că s-a apucat de înot în ape înghețate, un sport despre care se spune că alcalinizează sângele.

“Acum 3 ani, am avut o problemă de sănătate care mi-a dat 2 opțiuni. Să accept limitele impuse sau să mă adun și să înfrunt situația head-on. Nu imediat, nu cu încrederea pe care o am acum, însă am respins prima variantă. Mi s-a spus că viața mi se va schimba radical. Aveau dreptate, însă ce nu știa nimeni (cu atât mai puțin eu) e că se va schimba în bine.

A durat mult până să pot vorbi despre asta, pentru că am vrut ca atunci când o fac, să fiu complet vindecată emoțional. Și să pot inspira și alți oameni care au situații similare. Așa că voi începe să împărtășesc cu voi lucruri care m-au ajutat, în speranța că vă vor ajuta și pe voi. Toate greutățile sunt binecuvântări deghizate”, a fost postarea făcută de fiica lui Mihai Stoica.

 

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

24 de minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

55 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

o oră ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: