Din cuprinsul articolului
Dan Ciotoi, cunoscut ca solist al trupei Generic, a suferit o intervenție chirurgicală de urgență după ce a fost diagnosticat cu cancer de colon.
Artistul a împărtășit că totul a început în timpul unui turneu în Germania, când a fost nevoit să renunțe la dieta sa obișnuită, bazată pe ciorbe, și să consume mai multe alimente solide pe parcursul călătoriei. Această schimbare neașteptată a regimului alimentar a dus la apariția unor simptome severe, inclusiv crampe abdominale puternice, semnale clare că ceva nu era în regulă.
„Eu, de felul meu, mănânc ciorbe, de aici trebuie să înceapă povestea mea, ca să se înțeleagă mai bine. Am plecat într-un turneu, în Germania și nu am mai mâncat ciorbe, am mâncat mai multă mâncare solidă, ce găsești pe traseu, cum te descurci. Am ajuns acasă, aveam niște crampe foarte puternice abdominale, semn că se întâmplă ceva. Am continuat așa, nu am putut să merg imediat la medic, pentru că urmau alte concerte, în țară. După ce am terminat ultimul concet în Brașov, era o zi de duminică,” a povestit cântărețul, în emisiunea La Măruță.
Dan Ciotoi, diagnostic de cancer de colon
Dan Ciotoi a menționat că are un prieten doctor în Sibiu, pe nume doctor Șerp, care îl ajută atunci când are nevoie. Acesta i-a spus că este suspect de obstrucție intestinală și l-a trimis la o clinică privată din Sibiu. Cu toate acestea, Ciotoi a decis să meargă la Târgoviște, crezând că este mai aproape. În Târgoviște, însă, a constatat că spitalul privat nu era de urgență și nu i s-a putut face un CT, necesar pentru diagnostic.
A avut norocul să întâlnească un alt medic care l-a trimis la spitalul județean, dar nici acolo nu a putut efectua un control CT. După câteva zile de tratament pentru obstrucție intestinală, fără a fi supus unor analize corespunzătoare, a fost trimis acasă considerat a fi într-o stare sănătoasă. În plus, i s-a comunicat că ar avea și diabet, însă ulterior s-a dovedit că acest diagnostic a fost greșit.
„Acolo la spital eram pe hrană lichidă și acasă mi-au zis să trec pe hrană solidă. După două zile a început iar să mă doară, îmi era rău, noaptea nu am dormit deloc. Ulterior, am mers la un alt medic și m-am dus la un spital privat din Târgoviște și mi-au făcut CT-ul. Când au văzut rezultatul, m-au trimis de urgență la operație, în București. Mi-au spus că da, e grav. Practic, la ieșirea din spital mi-au zis că sunt aproape sănătos. sunt ok, și după aceea m-am trezit de urgență, la operați”, a mai spus artistul.
Dan Ciotoi a explicat că nu a necesitat ședințe de chimioterapie deoarece cancerul său a fost diagnosticat în faza a doua, ceea ce înseamnă că nu s-a extins și a fost eliminat în urma intervenției chirurgicale. A precizat că orice întârziere în operație ar fi putut duce la complicații grave, cum ar fi septicemia abdominală. În prezent, nu are restricții majore în dietă și se concentrează pe consumul de fructe, legume, carne de pui și pește.