Sari la conținut

Cum a câștigat în lupta cu două forme de cancer. O adevărată poveste de viață din care avem ce învăța

Cum a câștigat în lupta cu două forme de cancer. O adevărată poveste de viață din care cu toții avem ce învăța. Lupta sa arată cât de importantă este voința.

Frumoasă, elegantă, rafinată, sofisticată, Eugenia Șerban este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România.

Este primul şi singurul doctor în actoria de film şi televiziune din România, un domeniu în care a şi cunoscut din plin succesul, în seriale ca Inimă de ţigan sau Aniela. Din păcate, însă, actrița a fost nevoită să treacă prin momente cumplite.

Cu câțiva ani înainte, în 2019, a primit un șoc de la viață în momentul în care a fost diagnosticată cu două forme de cancer, ginecologic și la sân, înt-un timp extrem de scurt.

Dar a avut mereu încredere în puterile ei și nu a încetat niciodată să creadă că se va face bine și iată că a mai primit o nouă șansă de la viață.

Cum a primit vestea

În ultima perioadă, actrița a traversat una dintre cele mai grele etape din viața ei.

Lumea ei, așa cum om știa până la acel moment, a fost complet dată peste cap de diagnosticul dublu primit din partea medicilor.

„Primele două săptămâni, până am acceptat că trebuie să fac orice ca să trăiesc şi că va trebui să trec prin toate tratamentele pentru cancer, asta însemnând operaţii, chimioterapie şi radioterapie.

Apoi cu adevărat cel mai greu nu a fost când am trecut prin operaţii, ci chimioterapia. Dar dacă îţi asumi totul, poţi trece şi prin asta şi, după cum se vede, eu am trecut cu brio”, a mărturisit Eugenia Șerban, pentru publicația OK Magazine

Deși nimic nu avea să mai fie la fel, Eugenia a luptat pentru o nouă șansă și a învins cancerul. Acum, tot ceea ce face, face cu măsură și are grijă să își monitorizeze boala.

„Trebuie să renunț la perucă”

„Am fost cea mai frumoasă cheală pe care am văzut-o vreodată“. Şi încă un beneficiu al chimioterapiei: n-a trebuit să merg deloc la cosmetică şi să mă epilez un an de zile. Am trecut prin toate astea chiar când împlinisem o vârstă rotundă.

Eu mi-am făcut ziua de 50 de ani în noiembrie 2019 cu peruca pe cap, fără să ştie nimeni, atunci când au fost patru televiziuni şi 150 de oameni la ziua mea. Erau foarte puţini care ştiau, doar cei foarte apropiaţi.

Şi mi-am dat peruca jos şi m-am înfăţişat cheală lumii, realizând o şedinţă foto, când a început pandemia, anul trecut. Nu mă mai suportam cu perucă, e un supliciu să o porţi zilnic, să ai grijă cum stă, să nu se vadă lipiciul şi, într-o bună zi, am zis: „Trebuie să renunţ la perucă“, a povestit Eugenia Șerban pentru OK Magazine.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel