Categories: Ştiri sănătate

Cum a afectat pandemia sănătatea emoțională a copiilor? Pediatru: „Am văzut o mulţime de manifestări, de la leşin, ticuri, nevroze”

Încă de la începutul pandemiei, autoritățile au încercat să limiteze efectele negative și răspândirea virusului prin implementarea unor măsuri și restricții anti-COVID. Izolarea pare să aibă cel mai mare impact asupra tinerilor, iar specialiștii atrag atenția că astfel de măsuri afectează puternic sănătatea emoțională a copiilor.

Dezvoltarea emoțională a copiilor depinde în mod direct de interacțiunea cu alte persoane, copii și mediul înconjurător. Lipsa de mișcare și socializare din timpul izolării la domiciliu, sau limitarea activităților obișnuite pot afecta grav dezvoltarea copiilor și, de asemenea, aceștia pot manifesta schimbări de comportament și emoții.

Sănătatea emoțională a copiilor, puternic influențată de pandemia Covid-19

„Am văzut o mulțime de manifestări, de la leșin, ticuri, nevroze, importate fie de la bunicii cu care stau mult timp, fie de la lipsa socializării, fie pur și simplu de la excesul de ecrane. Pentru că trebuie să ne gândim și pe termen mediu: copiii care interacționează numai cu un device digital – și când nu le place ceva schimbă – au alt antrenament emoțional decât când au peer review, când trebuie să convingă alt copil. Deci pur și simplu le facem rău copiilor noștri expunându-i unui mediu steril de conflicte, de emoții pozitive, de tot ce se întâmplă în mod normal la școală sau la grădiniță”, explică Mihai Craiu, medic pediatru, potrivit Digi24.

„Această lipsă de mișcare și de interacțiune, toată această gimnastică emoțională pe care trebuie s-o avem când ne întâlnim cu mai mulți, pe care trebuie să-i convingem de ceva – să ne dea jucăriile lor, sau lucrurile lor, sau să facem ceva împreună – a dus la o aplatizare a rezonanței afective și au venit toate emoțiile negative, fie ale părinților care lucrau de acasă și le spuneau taci din gură, stai cuminte, n-am timp de tine acum, toate aceste chestii, chiar dacă nu au fost spuse… lipsa zâmbetului părintelui, chinuiala bunicului, toate astea s-au translatat afectiv la copil și nu e bine”, adaugă medicul.

Problemele de sănătate au o cauză emoțională

„O serie întreagă de suferințe care nu au niciun substrat la analize – și am făcut electrocardiograme, măsurători de tensiune și glicemii – și nu au nicio boală a corpului, dedesubt. Este numai o traumă emoțională și ceea ce este mai trist este că adolescenții – cel puțin cei care au în față examene și momente dificile – aceștia au dezvoltat într-o proporție îngrijorătoare, spune un studiu din Pediatrics, idei suicidale. Chiar trebuie să ne gândim că lipsa unor interacțiuni normale, omenești, are un decont”, afirmă medicul Mihai Craiu.

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

5 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: