Care sunt culorile la modă toamna aceasta? Un cunoscut designer le recomandă pe acestea 5, să nu-ți lipsească din garderobă.
Culorile toamnei, care să nu-ți lipsească în acest sezon. Un cunoscut designer ne-a spus ce se mai poartă.
Când vine vorba de cromatică, anotimpul tomnatic este cel mai ofertant din acest punct de vedere. De la frunzele multicolore ale copacilor până la apusul spectaculos al soarelui, sezonul acesta ne poartă, ca în fiecare an, către o paletă variată de nuanțe și tonuri. În aceeași notă, ținutele de toamnă au o eleganță aparte, fiind în acord cu acest anotimp colorat.
Luminița Staicu, designer Hermosa ne spune care sunt cele mai populare 5 culori pe care le poți purta în această toamnă.
Muștar
Nuanța de muștar este asociată cu veselia, optimismul si energia, fiind chiar una dintre culorile toamnei, ce se află mereu în tendințe. Este o nuanță extrem de confortabilă, care transmite emoții pozitive, o adevarată rază de soare în zilele reci și ploioase. Poți integra foarte ușor culoarea muștar prin paltoane, jachete, pulovere sau sacouri. Pentru o apariție cu adevărat deosebită la birou poți opta pentru un imprimeu muștar atât pe rochii, cât și pe sacouri.
Bluemarin
Bluemarin este o culoare destul de sobră, dar care are farmecul său. Atunci când vremea mohorâtă nu prea te îndeamnă să alegi un trenci verde sau o vestă roșie, te îndrepți rapid către piese vestimentare ceva mai închise la culoare.
Verde
Poate ți se pare o culoare destul de îndrăzneață pentru această perioadă a anului, însă, verdele este un must have în timpul toamnei. Iar pentru că maleta a devenit un item extrem de popular, poți integra foarte ușor această culoare printr-un articol basic. Un pulover mulat, de tip maletă, cu guler rulat și nasturi la manșetă este foarte versatil, fiind ușor de combinat în numeroase ținute.
Roșu
Dacă ești îndrăgostită de roșu, află că și în această toamnă te poți bucura de ținute în această culoare. Exprimând putere și totodată, feminitate, roșul poate fi purtat în nenumărate combinații. Pentru apariții deosebite la birou sau în orice alt loc în care trebuie să ai o ținută formală, optează pentru o cămașă elegantă și delicată, este ideală în acest sezon.
Negru
Ultimul, dar nu și cel din urmă, atemporalul negru. Ai atât de multe obțiuni pentru această culoare, încât o poți purta în orice circumstanță. Însă, o rochie neagră devine o piesă indispensabilă în anotimpul tomnatic. Asortează rochiile alături de o poșetă cu textură croco și cu siguranță vei atrage toate privirile.
Toamna reprezintă anotimpul perfect pentru a experimenta ținute colorate, care să fie în acord cu cromatica naturii. Alege întotdeauna ce ți se potrivește, ținând cont atât de personalitate, cât și de forma corpului tău, conchide designer-ul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…