Din cuprinsul articolului
Un bărbat și-a infectat iubita cu Covid pentru a o ține în casă, lângă el. Orbit de gelozie, un bărbat a recurs la toate metodele pentru a încerca să-și țină iubita aproape.
Iar perioada de carantină din timpul pandemiei a fost un ajutor neașteptat pentru acesta.
Un român, rezident în Italia, a primit o pedeapsă de 10 luni de închisoare pentru hărțuire și pentru că a infectat-o cu Covid pe partenera sa de viață.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, rezident la Foligno, provincia Perugia din Umbria, Italia, a trăit o poveste de dragoste cu năbădăi cu o pictoriță în vârstă de 53 de ani rezidentă în Perugia.
Povestea lor de iubire a durat aproximativ trei ani, perioadă în care s-au împăcat și s-au despărțit de mai multe ori.
Potrivit declarației iubitei sale, depusă la Poliție, bărbatul s-a dovedit a fi „cam gelos, foarte asupritor și dorea mereu să controleze tot ceea ce făceam și unde mergeam.”.
La un moment dat, cei doi iubiți s-au despărțit, dar el a reușit să o convingă să-i mai dea o șansă, dar bărbatul român a decis să facă un gest absurd care ar fi putut duce la moartea femeii.
„În 2021, la începutul lunii noiembrie, s-a prezentat la casa mea cu scuza că trebuia să-mi spună ceva urgent.
După ce a intrat în casă, m-a sărutat și apoi mi-a spus: „Sunt pozitiv la COVID, te infectez ca să putem sta în carantină împreună”.
Din cauza inconștienței și nepăsării lui am fost internată la Terapie Intensivă, la Spitalul Silvestrini”, a declarat femeia de 53 de ani la tribunal, potrivit rotalianul.com.
După ce a fost externată, aceasta l-a găsit pe bărbat așteptând-o la ea acasă „cu o atitudine agresivă”, atât de agresivă încât femeia a fost nevoită să cheme poliția.
Ulterior, bărbatul a reușit să pătrundă în casa fostei sale iubite și să-i fure 2.500 de euro. Scopul furtului nu erau banii însă, ci acela de a șantaja-o pe pictoriță pentru a se vedea din nou cu el.
Mai mult, bărbatul a amenințat-o pe pictoriță că va trimite poze intime cu ea la toate cele 200 de contacte furate de pe telefonul femeii.
Bărbatul român a fost trimis în judecată de Parchetul din Perugia și a fost condamnat la 10 luni de închisoare.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…