Din cuprinsul articolului
Cu toți greșim în modul cum ținem acest produs în frigider. Laptele este unul dintre produsele pe care ne place să le avem la îndemână în orice moment. Acesta este și un produs alimentar care conține foarte multe bacterii active.
Împreună cu ouăle și pâine, laptele este produsul pe care, de obicei, toată lumea vrea să-l aibă în casă înaintea unui eveniment care ar putea să ne țină blocați în casă pentru o perioadă lungă de timp. Dar, odată ce am cumpărat mai mulți litri de lapte, știm că nu vor dura la infinit.
Este știut că laptele crud este o marfă mult mai perisabilă. Laptele integral nedeschis va fi de obicei bun de consumat timp de cinci până la șapte zile după data de expirare de pe cutie, iar laptele degresat va dura șapte zile. Laptele fără grăsimi și fără lactoză durează cel mai mult, până la 10 zile după data înscrisă pe ambalaj.
Practic, toate tipurile de lapte ar trebui să fie bune de consumat timp de cinci până la șapte zile, câtă vreme sunt ținute în frigider. Dar, dacă laptele este lăsat afară din frigider, fie și pentru doar două ore, s-ar putea să se strice, scrie Mashed. Laptele UHT poate rezista mai mult, acesta nu trebuie să stea neapărat la o temperatura scăzută, insă și acesta poate să se altereze prin modificarea structurii sale.
Pentru mulți dintre noi, ușa frigiderului facilitează accesul la unele dintre cele mai folosite produse. Dar, în același timp, este și acea parte a frigiderului supusă celor mai multe fluctuații de temperatură. În momentul în care deschidem ușa frigiderului, laptele trece de la minus 5-8 grade la temperatura camerei, ceea ce poate duce la alterarea sa.
De fiecare dată când laptele se încălzește, oferă bacteriilor șansa de a se înmulți, iar acest lucru, la rândul său, grăbește procesul de alterare.
Deci, care este locul din frigider cel mai bun pentru depozitarea laptelui? Unii spun că în spatele raftului din partea cea mai de jos, deoarece aceasta tinde să fie zona cea mai rece. Dar trebuie să mai țineți cont de un lucru dacă îl puneți aici: închideți imediat ușa frigiderului după ce ați luat laptele!
Pentru păstrarea unei cantități mai mari de lapte există și opțiunea de a-l congela. Pentru a îngheța laptele cu succes, există câteva lucruri de care va trebui să țineți cont.
Primul este că laptele, ca orice lichid, își va crește volumul atunci când este înghețat, așa că dacă intenționați să-l înghețați în recipientul original, va trebui să aruncați puțin din el înainte de a face acest lucru.
Laptele poate prelua anumite mirosuri sau arome de la celelalte alimente ușor, chiar și dacă este ambalat. Resigilați recipientul, asigurându-vă că este etanș și apoi depozitați-l departe de orice alte produse (cum ar fi peștele) care ar putea transfera mirosuri sau arome nedorite în lapte.
Atenție! Laptele se va dezgheța în frigider și nu rapid la temperatura camerei. Dezghețarea oricărui produs alimentar, mai ales laptele, la temperatura camerei generează un teren de reproducere a bacteriilor și este ultimul lucru pe care ni-l dorim.
Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…
Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…
Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…
Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…
Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…
10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…