Din cuprinsul articolului
Coregraful Mihai Petre formează alături de Elwira Duda unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, însă puțini știu cine a fost prima iubire a lui Mihai Petre.
Mihai Petre și Elwira formează un cuplu de mai bine de 20 de ani, iar frumoasa lor poveste de dragoste a început pe ringul de dans.
„Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză, ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru – în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut, eu rămăsesem fără partenera de dans, pentru că se accidentase, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca mine. Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu”, a povestit Mihai Petre într-un interviu de acum ceva timp.
Înainte de a se îndrăgosti de frumoasa Elwira, Mihai Petre a avut o relație cu Gabriela, actuala soție a celebrului prezentator Mihai Morar.
Invitat în podcastul lui Mihai Petre (42 de ani), Mihai Petre Show, Mihai Morar (39 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre soția lui, Gabriela. În cadrul interviului, Mihai Petre a dezvăluit, spre surprinderea multora, poate, că el și Gabriela se cunosc dinainte ca omul de radio să o fi cunoscut.
Mihai Morar și Gabriela formează un cuplu de mai bine de 14 ani și au împreună trei copii, trei fiice, gemenele Mara și Cezara (12 ani) și mezina Roua (1 an și jumătate). La rândul său, Mihai Petre este căsătorit cu Elwira, alături de care are două fiice, Catinca, în vârstă de 8 ani, și Ariana Ilinca, în vârstă de 2 ani și jumătate.
„Cred că e vorba pur și simplu de comunicare și să nu îi calci niciodată orgoliul, spațiul intim celuilalt. Să îi dai atât de multă libertate încât să aibă nevoie de adevărata libertate, aceea a familiei. La început, eu eram mult mai orgolios decât soția mea și mi-am dat seama că nu duce nicăieri orgoliul. Au fost câțiva ani în care eram tare pe poziții și aveam impresia că dacă eu nu sunt cel care are ultimul cuvânt înseamnă că eu sunt cel care pierde”.
Mihai recunoaște care sunt calitățile partenerei sale de viață și este mândru că o are alături.
„Sunt atât de relaxat în momentul acesta, pentru că știu că am o nevastă mult mai deșteaptă decât mine. Emoțional și din punctul de vedere al organizării unei familii, al organizării treburilor. Fiecare își știe calitățile. Ea nu calcă peste teritoriul meu, eu nu calc peste calitățile ei și atunci e armonie la noi”, a adăugat Mihai Morar.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…