Categories: Ştiri sănătate

Cu ce sunt diferiți bebelușii născuți în primul an de pandemie. Dezvăluirile cercetătorilor

Bebelușii născuți în primul an al pandemiei de coronavirus au scoruri mai reduse în privința abilităților sociale și motorii la 6 luni, potrivit unui studiu.

Cercetătorii de la Universitatea din Columbia au descoperit că abilitățile sociale și motorii sunt mai reduse în cazul copiilor născuți în primul an de pandemie, indiferent dacă mama a avut sau nu COVID în timpul sarcinii.

Studiul a fost efectuat observând 255 de bebeluși născuți la Spitalul de Copii Morgan Stanley și Spitalul Allen din NewYork-Presbyterian între martie și decembrie 2020.

Cu ce sunt diferiți bebelușii născuți în primul an de pandemie?

Aproape jumătate dintre mamele din studiu au avut COVID la un moment dat în timpul sarcinii, deși majoritatea au avut forme ușoare sau asimptomatice.

Este cunoscut faptul că bolile virale în timpul sarcinii cresc riscul de întârzieri în neurodezvoltarea copiilor, însă cercetătorii au descoperit că această întârziere sesizată la copiii născuți în primul an al pandemiei are legătură, mai degrabă, cu stresul acumulat în timpul sarcinii.

De asemenea, nu există nicio diferență între copiii care s-au născut după o sarcină în care mama a avut COVID, spre deosebire de bebelușii care s-au năcut fără ca mama să fie expusă virusului.

Cu toate acestea, scorurile medii în rândul sugarilor născuți în timpul pandemiei – indiferent dacă mamele lor au avut COVID în timpul sarcinii sau nu – au fost mai mici decât abilitățile motorii brute, motorii fine și sociale ale a 62 de sugari pre-pandemiei născuți în aceleași spitale, comunică 360medical.ro.

Studiile anterioare au arătat că stresul matern în primele etape ale sarcinii are un efect mai mare asupra funcționării socio-emoționale la sugari decât stresul mai târziu în timpul sarcinii, iar o tendință similară a fost găsită în noul studiu: nou-născuții ale căror mame erau în primul trimestru de sarcină la apogeul pandemiei a avut cele mai mici scoruri de dezvoltare neurologică.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

26 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

36 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

55 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: