Vacanțele la mare și o garderobă închisă la culoare sunt doar câteva trucuri pentru a le evita
Pentru cei care nu o au, alergia este sinonimă cu sensibilitatea la frig, praf sau polen și nimic mai mult. Cât de sâcâitoare poate fi știu doar cei care-i cad pradă, frustrați de faptul că nu se mai pot bucura de plăceri banale: să muște cu poftă dintr-o căpșună, să miroasă o floare sau să mângâie o pisică.
Potrivit unui studiu din 2011 realizat de Organizația Mondială a Alergiei, unu din patru europeni suferă de alergie fără să fie conștient de asta, pentru că fie pun simptomele pe seama unei răceli, fie le consideră doar o indispoziție. De departe cei mai comuni alergeni sunt polenul, părul de animale, acarienii, mucegaiul, componentele unor alimente (lapte, ouă, căpșuni, alune, etc), veninul unor insecte (albina, viespea, păianjenul), dar și unele substanțe chimice.
Rinite de primăvară de la arbori și flori
Primăvara pare să fie sezonul propice pentru apariția cazurilor de rinită alergică, 80% fiind cauzate de polenul arborilor și al florilor. Cei afectați strănută, încep să-și tragă nasul și să lăcrimeze sau au mâncărimi în gât, simptome similare cu cele ale unei răceli. Profesor doctor Ioan Bradu Iamandescu explică diferența dintre cele două: „Principalul simptom al unei astfel de alergii este pruritul, adică mâncărimea, la nivelul nasului și al ochilor, însoțit, eventual, și de secreții. În formele mai severe, apar și congestiile nazale, care pot duce la astm bronșic de sezon”.
Alergie din senin de la fructe și legume
Tot polenul este răspunzător și de alergiile încrucișate, la unele fructe și legume, care pot apărea pe neașteptate, după ani de zile de la consumul lor. „Unii oameni sunt depistați ca fiind alergici, dar spun că n-au experimentat niciodată simptome și se declanșează deodată. Putem spune că e ceasul rău. Explicația? Radicalul conținut de molecula de polen se regăsește și în cea a fructelor și legumelor. Primele reacții sunt mâncărimile din cavitatea bucală, umflarea buzelor și chiar a laringelui, plus strănut”, mai arată specialistul. Potrivit acestuia, numeroase studii de psihologie au demonstrat că persoanele alergice la polen au un avantaj major: inteligența peste medie.
Purtați haine închise la culoare
Alergiile sunt o „predestinare genetică”, risculde a avea un copil afectat fiind de 30% atunci când unul dintre părinți este alergic și de 75%, când sunt amândoi. Persoanelor predispuse la alergii li se recomandă evitarea plimbărilor pe malul lacului, ieșirile la iarbă verde și purtarea hainelor închise la culoare. „Cele mai bune sunt plimbările în ploaie, pentru că apa pune polenul la pământ. Concediile de vară trebuie musai petrecute la mare”, conchide expertul.
O a treia categorie de alergii sunt cele cauzate de veninul insectelor, de regulă albine și viespi, a căror înțepătură poate declanșa uneori șoc anafilactic.
„La prima înțepătură nu se întâmplă nimic, fiindcă organismul produce anticorpi care să lupte împotriva alergenilor, dacă peste 10-14 zile are loc și o a doua înțepătură sau mai multe, atunci apare șocul anafilactic. Pacientul leșină, are tensiunea sub patru etc.”, mai spune profesorul Iamandescu.
Pentru a afla exact la ce tip de alergen aveți sensibiliate, este nevoie de testări suplimentare, care se fac în cabinetele de alergologie. Tratamentul constă în administrarea de antihistaminice, suplimentate în cazurile mai grave de picături nazale sau spray-uri pentru astm. În cazul persoanelor care experimentează simptomele unei alergii două-trei luni pe an, există un tratament complex.
Acesta conține extractul alergenului și se administrează sublingual ori injectabil, timp de trei-cinci ani la rând.
Iarna lungă a adus americanilor un „vortex de polen”
Anul acesta, alergiile s-au întețit în așa măsură încât specialiștii americani vorbesc de un „vortex de polen”, cauzat cel mai probabil de iarna lungă și grea, care a ținut copacii în „adormire” mai multă vreme decât ar fi trebuit. În loc să producă polen în februarie, arbuștii au început să capete viață abia în aprilie. Potrivit dr. Joseph Leija, alergolog al Universității Loyola din Chicago, sezonul alergiilor va fi mai scurt, dar mai „violent”. Iată sfaturile expertului pentru a vă feri de polen:
1. Închideți bine ferestrele de la casă și mașină. Utilizați aerul condiționat pentru a vă răcori pe timp de vară.
2. Nu vă uscați hainele afară, ci doar în balcon.
3. Și animalele pot fi purtătoare de polen. Nu le permiteți intrarea în dormitorul dvs.
4. Când desfășurați activități în natură, evitați să ieșiți la prima oră a dimineții, când polenul este extrem de răspândit.
5. Purtați ochelari
de soare
6. Alegeți o vacanță la mare, în locul uneia la munte.
7. Schimbați-vă hainele când intrați în casă și faceți duș.
Andreea Ciulac