Categories: Ştiri sănătate

Crucea Roșie și Sanofi, campanie de susținere a părinților aflați în situații dificile cu cei mici, în 3 spitale pentru copii din România

Crucea Roșie și Sanofi, campanie de susținere a părinților aflați în situații dificile cu cei mici, în 3 spitale pentru copii din România.

În perioada 7-22 octombrie, Crucea Roșie Română și Sanofi Consumer Healthcare Romania organizează campania „Echilibrul tău îi dă copilului tău echilibru”, dedicată părinților ai căror copii sunt internați în spital sau au urgențe medicale și au nevoie de sprijin.

Voluntarii Crucii Roșii Române și Sanofi Consumer Healthcare vor distribui de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 18:00, kituri cadou (plușuri, măști de protecție, dezinfectant, pleduri călduroase etc) în curțile a 3 spitale de pediatrie: Spitalul Clinic de Copii „Marie Skłodowska Curie” București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria" Iaşi și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Campanie Crucea Roșie și Sanofi, în 3 spitale pentru copii din România

Campania are totodată și o componentă educativă, fiind distribuite flyere informative care includ un articol semnat de Mihaela Svet, psiholog și psihoterapeut de familie. Părinții vor putea afla recomandări utile despre cum își pot păstra echilibrul emoțional în situații dificile.

„Când ești părinte, nu mai există „eu”. Toată atenția, grijile și energia sunt rezervate copiilor. Dar una dintre regulile bine cunoscute atunci când ești „salvator” este că întâi trebuie să ai grijă de tine, să știi cum să îți gestionezi fricile, stresul și emoțiile, să iei o pauză din când în când.

Prin această campanie, vrem să susținem părinții aflați în situații dificile cu cei mici, ajutându-i să treacă mai ușor peste orele lungi petrecute în curtea spitalului, în sălile de așteptare sau în saloane, așteptând vești mai bune.

Mulțumim Sanofi pentru inițiativă, organizare și mai ales pentru componenta umană – prin implicarea voluntarilor din companie”, a declarat Andreea Furtună, Director Programe Crucea Roșie Română.

Sanofi, donație de 15.000 de euro către Crucea Roșie

Suplimentar, Sanofi Consumer Healthcare a făcut o donație financiară de 15.000 de euro către Crucea Roșie Română pentru proiecte dedicate îngrijirii sănătății. Parteneriatul dintre cele două entități este tradițional, fiind al șaselea an consecutiv de colaborare și al treilea an de când echipa Sanofi CHC se implică în mod direct prin voluntarii săi.

Sanofi Romania este unul dintre liderii industriei farmaceutice locale, având una dintre cele mai diversificate oferte de pe piață: îngrijire medicală primară (diabet, boli cardiovasculare, medicamente mature), îngrijire specializată (Sanofi Genzyme – boli rare, scleroză multiplă, oncologie), vaccinuri (Sanofi Pasteur), medicamente fără prescripție și suplimente alimentare (Consumer Healthcare).

„Aducem știința și inovația mai aproape de pacienții din România, fiindu-le alături pe parcursul întregii călătorii pentru sănătate – de la prevenție la terapie și suport în menținerea stării generale de sănătate”, se arată într-un comunicat Sanofi România.

„În luna octombrie, echipele Sanofi Consumer Healthcare din toată lumea celebrează „Purpose Day”, o campanie dedicată angajamentului de a sprijini comunitățile locale. În România, în ultimii 3 ani, noi am celebrat acest moment alături de Crucea Roșie prin campanii umanitare. Cunoaștem bine realitatea din spitale și înțelegem provocările pe care le au părinții atunci când copiii lor sunt bolnavi, de aceea ne-am propus să le aducem puțină bucurie și să îi ajutăm cu sfaturi utile, pregătite de specialiști”, a declarat Dr. Iulia Roșian, General Manager Sanofi Consumer Healthcare Romania & Moldova.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

38 de secunde ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

20 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

51 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: