Din cuprinsul articolului
Criza medicilor de familie. Numărul celor care au părăsit țara este impresionant. Acest lucru a generat o adâncire a crizei sistemului de cadre medicale în medicina de familie.
Criza medicilor de familie. Specialitatea tot mai puțin căutată
Conform statisticilor, peste 4.000 de medici de familie au părasit România în ultimii ani. La acest fenomen se adaugă ieşirea cadrelor medicale din sistem prin pensionare sau deces.
Mai grav este faptul că la concursul de intrare în rezidenţiat, în toamna trecută, medicina de familie a intrat în top trei al celor mai puţin atractive spcialităţi căutate de viitorii rezidenţi.
Vărsta medicilor de familie tot mai înaintată
Spre exemplu, în judeţul Bistriţa-Năsăud majoritatea medicilor de familie au ieşit la pensie, dar continuă să profeseze până la 70 de ani. În prezent, media de vârstă este de 55 de ani. În Bistrița-Năsăud sunt 127 de medici de familie care își desfășoară activitatea..
Asociaţia lor profesională trage un semnal de alarmă că va urma o criză în sistem, dacă nu va fi promovată specialitatea în rândul studenţilor de la medicină.
O treime dintre medicii de familie care profesează în Bistrița-Năsăud au împlinit vârsta pensionării, dar continuă să lucreze, spune dr. Ecaterina Marica, președinta asociației profesionale din județ:
”Media de vârsta medicilor din Bistrița este peste 55 de ani. Multă lume este pensionată. Am primit și noi o notă că până la 70 de ani avem voie să fim în contract cu Casa, după care să-și găsească medic înlocuitor, care să-i preia praxisul.”
Experiența ultimilor ani arată că sunt puțini absolvenți de medicină care se îndreaptă spre această specialitate; dr. Andreea Cherteş este unul dintre ei:
”Eu când am terminat, de un an de zile, am fost printre cei care au terminat medicina de familie și fiecare avea un părinte care era medic de familie și prelua la oraș direct cabinetul familiei.”
Soluții pentru rezolvarea acestei crize există, consideră medicul Ecaterina Marica:
”Medicina de familie este extraordinar de frumoasă. Ar trebui să se promoveze de la nivelul DSP-ului, de la nivelul Casei de Asigurări. Dacă ar fi apreciată la justa valoare, cred că mulți absolvenți de facultate s-ar orienta spre rezidențiat spre medicină de familie.” crede dr. Ecaterina Marica, președinta asociației profesionale din județul Bistriţa-Năsăud.