Sari la conținut

Criză în sistemul medical. Specialitățile foarte grele, evitatate de medici

medici
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
deficit de medici

Criză în sistemul medical. Situația sistemului medical din România devine alarmantă. Spitalele din București și cinci județe au ajuns să funcționeze cu un deficit mare de medici.

Criză în sistemul medical. Specialitățile foarte grele, evitatate de medicii români. Infrastructura precară a sistemului, distribuția inegală a specialiștilor sau exodul medicilor în străinătate, printre motivele pentru care România are un deficit de specialiști.

Care este cea mai importantă problemă?

criza medicala
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

„La modul general, medicii pe care îi avem în România ar trebui să fie suficienți să acoperim nevoia de servicii medicale pe care pacienții o resimt. Problema cea mai importantă o reprezintă o distribuție inegală, o dată la nivel teritorial, a doua oară la nivel de anumite specialități”, a subliniat Gindrovel Dumitra, secretar general al Colegiului Medicilor din România, într-o discuție cu Digi24.ro.

Specialitățile medicale unde exista deficit de personal

Doar în cadrul unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății existau cu cel puțin 1.000 de doctori mai puțin decât ar trebui, potrivit unui raport raport realizat de Curtea de Conturi pentru anii 2014-2021

Specialitățile medicale unde exista deficit de personal:  Anestezie și Terapie Intensivă, Psihiatrie, Cardiologie, Radiologie, Chirurgie generală, Medicină Fizică, Medicină de urgență, Medicină de laborator, Medicină internă și Gastroenterologie.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2023 existau 357 de medici la suta de mii de locuitori. Așadar, România este sub țări precum Bulgaria (unde există 480 de medici la suta de mii de locuitori), Germania, Spania, Italia, Danemarca, Cipru, Lituania, Malta, Slovacia, Finlanda și Suedia.

„Două Românii” Tot din datele INS reiese că la sfârșitul anului 2023, în România existau 72.740 de medici.

Dintre aceștia, peste 92% lucrează în mediul urban. Există „Două Românii” din acest punct de vedere, subliniază și Colegiul Medicilor din România, care arată că există „o criză în ceea ce privește resursa umană”.

Peste jumătate dintre medici lucrează în București și alte 5 județe: Iași, Mureș, Cluj, Timiș și Dolj – unde sunt centre universitare.

„Celelalte 36 de județe, practic, beneficiază de serviciile a celeilalte jumătăți de medici, însă populația României este mult mai mare în aceste județe”, a adăugat reprezentantul Colegiului Medicilor.

Blocarea angajărilor din sistem

Blocarea angajărilor din sistem este o altă cauză a deficitului de personal, potrivit Colegiului Medicilor. Anul acesta, Guvernul a dat trei hotărâri de deblocare a angajărilor din Sănătate. Ultima, din mai, debloca 310 posturi de medici. Specialitățile „foarte grele” sunt evitate Distribuția inegală la nivelul specialităților este o altă problemă indicată de Colegiul Medicilor.

Specialitățile unde există deficit de medici: Anestezia și Terapia Intensivă, Medicina de Urgență – unde „nu există candidați pentru aceste posturi” și Medicina de familie, unde „intrările în sistem sunt foarte reduse”.

„Sunt specialități care suprasolicită medicii, există o expunere importantă în ceea ce privește malpraxisul și răspunderea disciplinară/penală, motiv pentru care medicii aleg o altă specialitate – ne aflăm în fața unui fenomen care se numește medicina defensivă, ce trebuie combătut de la rădăcină – iar factorul politic ezită să aibă o discuție pe această temă”, a explicat medicul, potrivit Digi 24.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel