Din cuprinsul articolului
Criză fără precedent în Germania. Spitalele de pediatrie sunt aproape de colaps, din cauza numărului mare de infecții respiratorii. Medicii sunt disperați: „Este o situație catastrofală, nu există alt cuvânt care o poate descrie”.
După ce SUA, Marea Britanie, Franța sau Elveția au raporta o creștere precoce „fără precedent” a cazurilor de infecții respiratorii la copiii până în doi ani, iată că a venit și rândul Germaniei.
Medicii de terapie intensivă din Germania sunt copleșiți și se plâng că unitățile de pediatrie din spitale din țară sunt aproape de un colaps din cauza creșterii cazurilor de infecții respiratorii, în rândul copiilor mici, relatează The Guardian.
Situația este disperată: din 110 spitale de pediatrie, câte sunt în Germania, 43 nu aveau nici măcar un singur pat liber în saloane.
Au rămas doar 83 de paturi libere la terapie intensivă, adică mai puțin de unul pe spital, arată un sondaj ad-hoc făcut de asociația germană de terapie intensivă, DIVI, care trage semnalul de alarmă.
„Este o situație catastrofală, nu există alt cuvânt care o poate descrie”, scriu medicii.
Asociația mai menționează, în studiul publicat ieri, că această creștere sezonieră a cazurilor de virus respirator sincițial (VRS) și lipsa de asistente au creat această situație în spitale. VRS este un virus comun, foarte contagios, care infectează aproape toți bebelușii și copiii până la vârsta de doi ani, dintre care unii se pot îmbolnăvi grav.
Experții spun că relaxarea restricțiilor după pandemia de coronavirus a făcut ca virusul să afecteze un număr mai mare de bebeluși și copii, ale căror sisteme imunitare nu sunt pregătite pentru a-l opri.
Cazurile de VRS și alte boli respiratorii au crescut și în Marea Britanie, și în SUA, care suferă, de asemenea, de o penurie de antivirale și antibiotice. În Germania, medicii din spitale sunt nevoiți să ia decizii dificile cu privire la ce copii să fie internați în paturile limitate de terapie intensivă.
Ministrul german al sănătății, Karl Lauterbach, a anunțat joi că guvernul ușurează unele reglementări pentru a facilita transferul de asistenți medicali în unitățile de pediatrie și că va furniza 600 de milioane de euro în plus spitalelor de pediatrie în următorii doi ani.
În unele cazuri, copiii cu VRS sau alte afecțiuni grave sunt transferați la spitale din altă parte din Germania, cu capacitate disponibilă.
DIVI a spus că o analiză recentă a arătat că mai puțin de 100 de paturi pediatrice sunt libere la nivel național și că situația s-ar putea agrava.
„Dacă previziunile sunt corecte, atunci lucrurile se vor acutiza semnificativ în următoarele zile și săptămâni. Vedem asta în Franța, de exemplu, și în Elveția. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci vor exista blocaje când vine vorba de tratament”, a declarat Sebastian Brenner, șeful unității de terapie intensivă pediatrică de la Spitalul universitar din Dresda, pentru postul german de știri n-tv.
Alții au avertizat că, în anumite cazuri, medicii deja nu mai pot oferi îngrijirea de urgență de care au nevoie unii copii.
„Situația este atât de precară, încât trebuie să spunem cu adevărat că copiii mor pentru că nu îi mai putem trata”, a spus dr. Michael Sasse, șeful terapiei intensive pediatrice la Spitalul universitar MHH din Hanovra.
Comisia UE a autorizat luna trecută primul vaccin dintr-o singură doză din lume împotriva VRS.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…