Din cuprinsul articolului
Cristi Sabbagh a rămas fără pagină de Faceebook, după ce contul i-a fost spart și a depus o plângere penală în acest sens. Vedeta Kanal D spune că acest lucru a fost făcut cu un motiv!
„Ținând cont că persoana care mi-a sustras contul de Facebook are acces nelimitat la el și la toate discuțiile private din mesageria proprie, precum și de faptul că am un număr mare de urmăritori, există posibilitatea ca acesta sau aceștia să transmită informații false, de natură să producă tulburări sociale și să-mi creeze prejudicii grave de imagine”, spune Christian Sabbagh în plângerea penală depusă.
„E un război acum, în Ucraina, am și fost acolo ca și corespondent de război pentru Kanal D. Dacă se trezește cineva să facă postări în care scrie că îl susține pe Vladimir Putin sau mai știu eu ce alte prostii?
Normal că mi-e teamă să nu apară ceva aiurea pe contul care e pe numele meu”, a spus Christian Sabbagh pentru fanatik.ro.
„În primul rând, nu îmi dau seama cum au reușit să facă asta, să ocolească toate metodele de verificare ale Facebook.
Este, totuși, cont cu bifă albastră, iar eu nu am dat niciodată parolele de acces. Dar, ceea ce mă miră cel mai tare este felul în care acționează acum.
La pagina de Facebook erau legate și conturile mele bancare. Până acum, nu s-a înregistrat nicio fraudă financiară. Și, spre surpriza mea, nu am primit nicio cerere de răscumpărare, nu mi-a cerut nimeni bani ca să îmi recuperez pagina. În schimb, acum, sunt tot felul de postări fără sens pe acolo”, a spus Christian Sabbagh.
„Este ceva foarte suspect în spate. Am impresia că se pregătește ceva, dar nu înțeleg ce. Momentan, pagina nu este folosită pentru a fi monetizată. Dar, dacă tot au furat-o, au făcut-o cu un motiv. Dacă nu sunt banii, ce ar putea fi? Să îmi vrea cineva răul?
În plus, mă miră că cel care a devenit proprietarul paginii are un nume indescifrabil, într-o limbă necunoscută. Trebuie să spun însă că nu am niciun bănuit, dar nu m-ar mira să fie cineva care să încerce astfel să se răzbune pe mine”, a mai mărturisit vedeta Kanal D.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…