Din cuprinsul articolului
Cristi Borcea vrea al zecelea copil. Valentina Pelinel a dat din casă și a reușit să surprindă pe toate lumea cu declarațiile sale.
Fostul model a recunoscut că soțul ei își dorește încă un copil, însă recunoaște că ea este reticentă momentan, potrivit Antena Stars.
Cristi Borcea are 9 copii, însă doar trei au rezultat din căsnicia cu Valentina Pelinel.
„Sincer, mi-am dorit să am copii de la un punct în viața mea, dar când ești foarte tânăr, nu te gândești la asta. Nu m-am gândit, nu am fost genul care să zic că o să fac copii la vârsta de… și o să fie atâția sau au o să fie băieți sau fete.
Nu m-am gândit niciodată! Dar, atunci când am simțit că vreau să am copii, am simțit cu tot sufletul. După ce s-a născut Milan, parcă am simțit că nu e momentul să mă opresc.
Mi-am dorit mai mult de atât. Am descoperit sentimentul maternității. Mi-am dorit să aibă frați și uite că are două surori!”, a spus ea pentru click.ro.
Cristi Borcea, are 52 de ani! Mihaela Borcea a fost prima sa soție cu care are trei copii, pe Patrick, în vârstă de 23 de ani, pe Melissa de 18 ani și pe Angelo.
Alina Vidican a fost cea de-a doua soție a fostului acționar de la Dimano cu care are doi copii, pe George Alexandru, de 9 ani și pe Gloria, în vârstă de 6 ani.
În timp ce era căsătorit cu Alina Vidican, Cristi Borcea a avut o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu. Din iubirea celor doi s-a născut o fetiță, Andreina Carolyn Christine.
Valentina Pelinel este actuala soție a afaceristului cu care are trei copii, pe Milan și pe gemenele Rania și Indira.
Cristi Borcea ține legătura cu toți copiii săi și se preocupă să nu le lipsească nimic din ceea ce își doresc.
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…