Categories: Stil de viaţă

Crezi că te vei îngrășa dacă renunți la fumat sau că țigările light sunt mai puțin nocive? Află care este adevărul din spatele celor mai vehiculate mituri despre fumat

Stresul asociat cu renunţarea la tutun, teama de îngrăşare şi convingerea că renunţarea la tutun este deja tardivă- sunt câţiva dintre factorii care îi conving  pe fumători să nu renunțe la acest viciu, despre care mulți dintre ei admit că este dăunător.

Cei care vor să renunțe la fumat au la dispoziție, pe lângă voința proprie, servicii de consiliere specializată, medicamente sau nicotină în alte forme decât cea eliminată prin fumul de țigară. Înainte de toate însă, trebuie să ştie care dintre convingerile lor sunt mit şi care- realitate.

 

  1. Am alte obiceiuri sănătoase care compensează pentru acest viciu

 

Unii fumători susțin că nutriția echilibrată și exercițiile fizice sunt suficiente pentru a-i menține sănătoși. Fumatul afectează fiecare organ și sistem al organismului nostru, neexistând un stil de viață ideal pentru a contraataca efectele fumatului, ne avertizează specialiștii. Mai mult, fumatul reduce rezistența la efor fizic, deci exercițiile fizice sunt cu atât mai puțin eficiente. “Un fumător are capacitatea pulmonară redusă iar pereții bronhiilor încep să se îngusteze mai devreme decât ar fi trebuit, conform vârstei. Aceasta se manifestă în primul rând prin oboseală la efort, pentru că aerul trebuie să intre prin bronhii îngustate”, explică Magda Ciobanu, coordonator al centrului de consiliere pentru renuntarea la fumat la Institutul „Marius Nasta”. Pe deasupra, nicotina inhibă foamea, deci organismul nu acumulează suficientă hrană pentru a avea energia necesară exercițiilor fizice.

 

  1. Dacă fumez țigări light sau mentolate riscurile sunt mai mici

 

Fumătorii care trec la țigări ce au inscripționată pe pachet caracteristica “light” în mod inevitabil compensează pentru nivelul redus de nicotină prin inhalarea unei cantități mai mari de fum sau consumând mai mult din fiecare țigară. Majoritatea celor care fumează astfel de țigări ajung să inhaleze aceeași cantitate de substanțe nocive organismului din fumul de tutun, avertizează medicii. “Practic, fumătorul își adaptează modul de a fuma pentru a-și da doza de nicotină cu care și-a obișnuit creierul: fumează mai multe țigări, trage mai adânc sau mai prelung din țigară, fumează în totalitate țigara”, precizează dr. Magda Ciobanu, coordonator Centrul pentru Renunţarea la Fumat din Institutul “Marius Nasta”de la    Aceste adaptări sunt automate și de cele mai multe ori duc la creșterea cantității de gudron inhalat. Gudronul se numără printre substanțele conținute de fumul de țigară care irită căile respiratorii.

“Țigările mentolate sunt în topul celor mai nocive ţigări. Mentolul are o acţiune anestezică asupra fumătorului, care nu mai simte senzaţia neplăcută de iritare care reprezintă un motiv pentru care mulţi doresc să se lase de fumat. Din cauza efectului răcoritor al mentolului, oamenii au senzaţia că aceste ţigări sunt mai uşoare, că aerul intră mai uşor şi nu sunt la fel de toxice. Tocmai din această cauză, fumătorii trag fumul mai adânc în piept, iar toate chimicalele ajung mai adânc în plămâni. În plus, mentolul mai produce şi o substanţă cancerigenă”, avertizează medicul.

 

 

  1. Fumez de mult timp, sănătatea mea este deja compromisă

 

Efectele nocive ale fumatului sunt cumulative. Cu cât o persoană fumează mai mult timp, cu atât riscurile de a se îmbolnăvi cresc. Renunțarea la fumat aduce beneficii organismului indiferent de vârsta la care fumătorul a luat această decizie. Efectele sunt vizibile chiar din prima lună: “persoana observă că nu mai gâfâie așa usor, că poate face sport mai lejer, uneori chiar descoperă că respiră mai bine”, menționează Magda Ciobanu. Funcția respiratorie pierdută nu se recuperează în totalitate, însă cu cât renunțarea are loc mai devreme, cu atât rezultatele vor fi mai bune.

 

  1. Dacă încerc să mă las de fumat voi deveni stresat, lucru care îmi va afecta sănătatea

 

Este adevărat că încercarea de a renunța la fumat poate provoca stres, dar nu există dovezi clare că stresul are efecte negative pe termen lung. Dimpotrivă, cercetările arată că cei care au renunțat la fumat mănâncă mai bine, fac mai multe exerciții fizice și se simt mai bine în pielea lor.

 

  1. Creșterea în greutate care vine odată cu renunțarea la fumat este la fel de nesănătoasă ca fumatul în sine

 

Cei care renuță la fumat câștigă în medie 6 kilograme și jumătate, dar riscul la care este supus organismul cu aceste kilograme în plus este incomparabil mai mic față de cel indus de fumat.

Dacă întrerupi relația cu țigara, poți pica în păcatul refugiului în mâncare. Mulți înlocuiesc gestul fumatului cu cel al ronțăitului. Simți nevoia să bagi ceva în gură și atunci recurgi la covrigei, biscuiți ciocolată, sticksuri, semințe, bomboane. Ca sa nu fii ispitit, renunță la toate alimentele cu conținut ridicat de zahăr sau grăsimi din casa și nu mai cumpăra altele! Dacă înveți să-ți stăpânești pofta de mâncare, trebuie să înveți să-ți stăpânești și cantitatea din farfurie. Odată ce ai renunțat la țigări, vei simți gustul mâncării și vei fi tentat să mănânci mai mult. Cu siguranță, dulciurile vor deveni mai atractive, așa că ai grijă la cantități. Dar și la porții, pune mai puțin în farfurie decât de obicei, evită pâinea și grăsimile și nu vei pune pe tine prea mult. Fructele și vegetalele ar fi bine sa facă parte din meniul zilnic. Nu renunța la cele 3 mese zilnice, vei evita senzația de înfometare și riscul de a acumula grăsime.

 

  1. Trebuie să te lași dintr-o dată

 

Unii fumători sunt de părere că cea mai bună modalitate de a renunța la fumat este dintr-o dată și că voința este singura  care îi poate ajuta în această situație. Acest mit este parțial adevărat. Într-adevăr voința este esențială, dar reușita este garantată dacă fumătorii iau în considerare și alte modalități ajutătoare, cum este consilierea și medicația specifică, inclusiv nicotina (adminstrată sub formă de plasturi, gumă, sau inhalată) și medicamente prescrise de medic.

 

  1. Produsele ce conțin nicotină sunt la fel de nesănătoase precum fumatul

 

Acest mit este desființat de medicii specialiști în probele de sănătate induse de fumat. Nicotina este inofensivă dacă este folosită conform recomandării medicului. Chiar și folosirea zilnică a nicotinei timp de mai mulți ani are efecte mai puțin nocive asupra sănătății umane decât fumatul. Țigările conțin, pe lângă nicotină, alți aproximativ 4000 de compuși, care includ substanțe radioactive (poloniu), 43 de substanțe cancerigene cunoscute și 60 necunoscute.

 

  1. Dacă fumez mai puțin decât de obicei este suficient

 

Reducerea numărului de țigarete fumate zilnic  nu este o strategie eficientă întrucât, așa cum se întâmplă și în cazul celor care trec la variante light ale țigărilor, fumătorii ajung să inhaleze o cantitate mai mare de fum și să consume mai mult din fiecare țigară decât consumau până atunci.

 

  1. Eu sunt singurul care are de suferit de pe urma fumatului meu

 

Fumul de țigară îi afectează și pe cei din jurul dumnevoastră. Conform presei britanice, fumatul pasiv duce la moartea a 600.000 de oameni anual pe întreg globul.

 

  1. Am încercat o dată să renunț și nu am reușit, deci nu are sens să mai încerc.

 

De fiecare dată când fumătorii încearcă să renunțe la acest viciu învață lucruri pe care le vor folosi la următoarea încercare. Specialiștii vă sfătuiesc însă să nu o luați de la capăt înainte de a identifica greșeala și de a stabili  care va fi direcția de mers data viitoare. “E important să se convingă că niciodată nu există «doar o țigară». O țigară o atrage imediat și pe următoarea, fiind vorba de drog”, explică Magda Ciobanu. Medicul îi sfătuiește de asemenea pe cei cărora le-a fost greu să renunțe la prima încercare și nu mai vor să treacă prin aceleași stări, să apeleze la unul dintre cabinetele de consiliere specializate pe probleme ale fumătorilor.

 

Fumatul este o boală cronică şi necesită tratament

Dependenţa de nicotină este o boală înscrisă în Clasificarea Internaţională a Bolilor a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la capitolul Adicţii-boli Psihice.

Medicamentele folosite în tratamentul dependenţei de nicotină numite de substituţie nicotinică, se găsesc sub formă de gumă de mestecat sau plasturi şi au rolul de a reduce simptomele sevraj ce apar în momentul întreruperii fumatului. Prin urmare, tratamentul îşi face efectul doar concomitent cu întreruperea fumatului.

Există şi medicamente care nu conţin nicotină, ele acţionează la nivelul receptorilor sistemului nervos , blocând efectul nicotinei. Astfel, atunci când fumezi nu mai simţi nici plăcerea, nici nevoia de a fuma, rămânând doar ritualul cu care te-ai obişnuit.

Mai multe informaţii despre fumat, ajutor şi consiliere găsiţi la Tel Verde 0800.878.673 sau pe site-ul http://www.stopfumat.eu şi pe pagina de facebook http://www.facebook.com/stopfumat.eu

Recent Posts

Un nou val de aer polar lovește România. Alertă de ploi și furtuni

Un nou val de aer polar urmează să lovească România începând de vineri, 8 noiembrie.…

20 de minute ago

Horoscop Cristina Demetrescu. O zodie este atenționată! Nu ignorați aceste SEMNE până pe 10 Noiembrie

Cristina Demetrescu vine cu o serie de sfaturi utile importante adresate zodiilor în următoarele zile.…

51 de minute ago

Lovitură pentru sute de mii pensionari! Nu vor mai primi aceşti bani

Aproximativ 700.000 de pensii din sistemul public vor fi înghețate la 1 ianuarie. Este vorba despre…

10 ore ago

Ce este bine să dai de pomană de Sfinții Mihail și Gavril? Toți credincioșii ar trebui să facă asta pe 8 Noiembrie

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este celebrată pe 8 noiembrie, fiind ultima sărbătoare cu…

11 ore ago

Vedeta TV spitalizată după ce mâncat brânză! Ce este febra Q?

Vedeta Pro TV Adriana Stere a fost diagnosticată, recent, cu febra Q, după ce ar…

11 ore ago

Când cad primii fulgi de nea în Capitală? Cum va fi vremea la munte de Crăciun și Revelion

Cele mai recente prognoze meteo realizate de site-ul de meteorologie AccuWeather prezintă estimările pentru sezonul…

12 ore ago

Citeste si: