Sari la conținut

Crezi că suferi de anemie? Află totul despre simptomele, factorii de risc şi tratamentul acestei afecţiuni

Anemia se dezvoltă atunci când se diminuează numărul celulelor roşii care au rolul de a transporta oxigenul. Anemia este definită ca o scădere a concentraţiei de hemoglobină din sângele periferic sub 12 grame/100 ml la femeie sau 13 grame/litru la bărbat. Hemoglobina este o proteinpă complexă (care conţine fier) ce reprezintă cea mai importantă componentă a globulelor roşii din sânge numite hematii sau eritrocite.

Simptomele anemiei

Dacă aveţi o stare permanentă de oboseală şi lipsă de enrgie chiar dacă aţi dormit suficient, este posibil să aveţi anemie. Iată care sunt cele mai frecvente simptome:

–         slăbiciune

–         ameţeală

–         paloare

–         dureri de cap

–         mâini şi picioare reci sau amorţite

–         temperatură scăzută a corpului

Simptomele cardiace ale anemiei

Persoanele anemice au mai puţin oxigen în sânge ceea ce înseamnă că inima trebuie să lucreze mai mult pentru a pompa suficient oxigen. Simptomele cardiace includ:

-aritmie

– scurtarea respiraţiei

– durere în piept

Factorii de risc

Femeile şi persoanele cu boli cronice precum boli ale rinichilor, au cel mai mare risc de anemie. O dietă săracă în fier, acid folic sau vitamina B12 creşte de asemnea riscul dezvoltării anemiei.

Cauzele sunt multiple

Cauza cea mai frecventă a lipsei de fier în organism este pierderea abundentă de sânge la femeile în perioada ciclului menstrual. Dacă sângele pierdut nu este înlocuit cu cel absorbit prin alimentaţie, se instalează carenţa.

Ulcerul de stomac: dacă nu este tratat, el provoacă anemie din cauza hemoragiilor interne care au loc regulat.

Alimentaţia săracă în fier: vegetarienii sunt cei mai predispuşi la carenţele de fier, deoarece fierul din carne este cel mai bine absorbit de către organismul uman.

Uneori, organismul este cel care distruge hemoglobina. Acesta este cazul unor tipuri rare de anemii, cum este aplazia .

Tratament

Tratamentul anemiilor depinde de cauza care le-a produs: oprirea sângerărilor, alimentaţie bogată în proteine, tratament cu fier sau cu vitamina B12 şi acid folic, combaterea infecţiilor şi a paraziţilor, evitarea intoxicaţiilor.

În cea ce priveşte alimentaţia se recomandă: peşte, carne de pasăre, carne de vită, măruntaie (ficat de vită, rinichi, inimă, etc), gălbenuş de ou, legume (sfeclă roţie, varză, fasole verde, roşii, spanac, salată, sparanghel, pătrunjel, etc), fructe (caise, piersici, ananas, curmale, căpşuni, coacăze negre, afine etc), nuci, alune, pâine neagră.

Printre plante medicinale care sunt de ajutor se remarcă: urzica, coda calului, cătina,  păpădia şi tecile de fasole fără seminţe. Se fac infuzii şi se beau două, trei căni de ceai pe zi.

De un real ajutor este cura cu suc de sfeclă roşsie (bogată în săruri minerale, fosfor, fier şi vitamine B şi C). Se bea zilnic câte o jumătate de pahar de suc dimineaţa şi jumătate de pahar seara.

Se mai recomandă cura cu polen (20g pe zi pentru adulti)timp de o lună sau două. Mai poate fi folosită mierea de albine de mană de culoare închisă care este bogată în fier.

Pentru anemie trebuie aer curat. Astfel cura cu aer de munte este benefică şi contribuie la creşterea numărului hematiilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel