Taxa clawback care reprezintă valoarea deficitului bugetului de medicamente a ajuns la 19,86% în trimestrul I al anului 2017. Aceasta a înregistrat o creștere considerabilă, de peste 4 puncte procentuale, prin comparație cu același trimestru al anului 2016.
„Analizele de date arată că la valori de peste 15% ale taxei clawback, medicamentele inovatoare fără alternativă terapeutică în piață devin nesustenabile. Sunt medicamente care pentru mulți dintre pacienți reprezintă unica soluție de luptă cu boala. Este important ca autoritățile să recunoască acest fapt și să abordeze echilibrat și sustenabil accesul pacienților români la medicamentele de care au nevoie. Suprataxarea industriei farmaceutice este o povară fiscală care a depășit limita de suportabilitate.
Avem însă încredere că autoritățile înțeleg că această suprataxare pune în pericol accesul pacienților la medicamente și vor elabora în cel mai scurt timp un mecanism de calcul echitabil.
Considerăm că situația este una serioasă și poate fi rezolvată prin analiză riguroasă și argumente solide. Ca și până acum, suntem deschiși dialogului cu Ministerul Sănătății și cu toate autoritățile implicate în identificarea unui mecanism corect de calcul al taxei clawback astfel încât, în cel mai scurt timp, această povară fiscală să se transforme într-un beneficiu pentru pacienți și pentru sistemul de sănătate”, a declarat Dan Zaharescu, Directorul Executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
ARPIM subliniază că un mecanism eficient de calcul al taxei clawback trebuie să se bazeze pe transparență și predictibilitate și solicită acces la datele folosite pentru calcularea suprataxării.
Prin taxa clawback producătorii de medicamente sunt obligați să acopere tratamentul tuturor pacienților ale căror nevoi nu sunt cuprinse în bugetul alocat de autorități care a rămas înghețat la nivelul trimestrului 4 al anului 2011.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…