Tratamentul la medicul dentist poate fi achitat şi printr-un credit special – suma maximă împrumutată e 20 de mii de lei, iar banii trebuie returnați în cel mult 5 ani. 7 din 10 pacienţi au nevoie de intervenţii complexe, iar unul din zece de restaurare totală a danturii.
Cristian Irimia, medic stomatolog: Procedura este destul de simplă, un pacient a intrat pe site şi şi-a selectat serviciile de care are nevoie în urma unui consult din partea unuia dintre medicii noştri, este direcţionat în pagina finală unde poate alege, fie plata cu cardul bancar, fie prin credit bancar, scrie digi24.ro.
Iar răspunsul băncii vine în cel mult o oră.
Octavian Hera, reprezentant bancă: Suma maximă pe care o poate obţine o persoană prin intermediul acestei platforme online este de 20 de mii de lei pe o perioadă de 5 ani.
Cristian Irimia, medic stomatolog: În cazul în care este creditat, pacientul respectiv se prezintă fără niciun fel de problemă în clinicile noastre şi beneficiază de tratamentele achiziţionate pentru că banii sunt deja în contul clinicilor noastre.
Dobânda acestui credit e similară unuia de nevoi personale, dar avantajul e că solicitantul îl poate obţine mai rapid, doar pe baza buletinului.