Sari la conținut

Credinţe şi superstiţii. Ce nu ai voie să faci în ziua de Sfântul Gheorghe. Rugăciunea făcătoare de minuni

Ortodocşii îl sărbătoresc, duminică, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie.

Ziua este marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi, care simbolizează renaşterea naturii.

Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia acesta a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Potrivit news.ro, reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

Împodobirea casei cu plante aduce noroc

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean. În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Gheorghe

Sfinte Mare Mucenice, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre! Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre! Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne!

Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschidă ochii spre Lumină. Pentru că eu sa pot întrezări Iubirea nemărginită a Tatălui meu care mă așteaptă și pe care să-l iubesc.

Sfinte Gheorghe, fără teamă de chinuri și de moarte în fața puterilor acestei lumi, tu ai lăudat măreția Dumnezeului creștinilor și ai distrus idolii. Și astăzi, ni se propun mai degrabă idoli spre slujire în loc să-l adorăm pe adevăratul Dumnezeu. Ajută-ne să rezistăm atracției acestor false divinități pentru a ne încredința și dărui Tatălui nostru și Mântuitorului nostru, Hristos. Amin.”, este rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfântul Gheorghe.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel