Sari la conținut

Cosmeticele fake, extrem de periculoase! Cum le depistăm

Sursa foto: Pixabay

Cosmeticele fake, extrem de periculoase! Cum le depistăm, având în vedere că multe seamănă perfect cu originalul? Ce să facem pentru a nu ne pune în pericol

Dacă femeile s-ar trezi într-o dimineață și ar considera că arată perfect, multe industrii ar da faliment… 

Într-o lume în care imaginea perfectă este la mare preț, este ca normal ca anumite industrii să prospere.

Una dintre acestea este industria cosmetică, producătorii de farduri, rujuri, fond de ten etc. ajungând să facă averi fabuloase.

Dar pe lângă producătorii de cosmetice se mai înfiripă și alte „industrii” underground. Este vorba despre cei care fac bani din produse contrafăcute.

Sursa foto: Pixabay

Că plătesc taxe la stat sau nu aceștia, că pierd brandurile bani… reprezintă un punct de discuție. Mai grav este că astfel de produse pot dăuna sănătății.

Dacă folosim cosmetice contrafăcute, ne putem trezi cu tot felul de alergii, cu tot felul de probleme ale pielii, chiar cu probleme respiratorii.

Atenție, mare atenție!

Și nu știm de unde ni se trage… Iar previziunile nu sunt chiar optimiste având în vedere că astfel de produse se găsesc cam peste tot, sunt mai ieftine și unele arată fix ca cele originale.

Știați că există parfumuri contrafăcute care seamănă identic cu originalul? Doar testele din laboratoare speciale le pot descoperi.

Altminteri, putem să considerăm că am dat banii pe un produs original. Culmea este că unele dintre acestea mai au și prețul celor originale.

Cum le depistăm pe cele false

Există însă câteva trucuri prin care poţi deosebi produsele originale de cele contrafăcute, astfel că vei cumpăra întotdeauna doar ceea ce trebuie.

Deşi am putea să ne imaginăm că acest sfat este foarte uşor de urmat, au început să apară din ce în ce mai multe lanţuri de magazine care pozează în distribuitori autorizaţi şi comercializează reproduceri ale produselor de brand.

Pe lângă acest lucru, nu de puţine ori s-a întâmplat ca astfel de produse contrafăcute să se strecoare şi pe rafturile magazinelor autorizate.

Verifică și online

Dacă ai dubii, verifică întotdeauna listele disponibile online cu magazinele care pot vinde aceste produse şi site-urile pe care le poţi găsi.

Iar dacă te găseşti într-un magazin sau pe un site care nu se află pe lista anterior menţionată, nu achiziţiona produse cosmetice de acolo.

Preţul produselor cosmetice de firmă este destul de ridicat. Deşi acestora li se pot aplica reduceri, sunt foarte rare ocaziile în care vei cumpăra un produs de machiaj original la -80%.

Drept urmare, nu fugi după chilipiruri. O vorbă spune că „nu sunt suficient de bogat sa cumpăr lucruri ieftine”.

Adică, produsele ieftine ne pot face rău și apoi cheltuim bani să ne vindecăm. Și dacă vorbim de alte produse, cum ar fi haine, acesorii etc. se aplică același proverb.

Mare atenție la detalii

Deşi există anumite produse cosmetice care sunt reproduse într-un mod extrem de grosolan şi de greşit, unele reproduceri sunt lucrate minuţios şi acordă foarte mare atenţie detaliilor.

Una dintre cele mai bune metode de a verifica dacă un produs este original sau nu, este verificarea imaginii produsului de pe site-ul producătorului şi compararea sa cu cel pe care vrei să îl achiziţionezi.

Din fericire, foarte multe site-uri te lasă acum să şi măreşti pozele pentru a putea verifica cu atenţie toate detaliile, notează mamaplus.md.

Chiar şi cea mai mică neconcordanță precum forma unei litere, culoarea, dimensiunea ambalajului sau detaliile mărunte care sunt adăugate sau lipsesc sunt semnale de alamă: produs fake!

Dacă e fake, atunci cel mai probabil nimeni nu s-a străduit să potrivească numerele de identificare cu ţara în care eşti sau cu cea din care ele provin.

De asemenea, în cazul produselor contrafăcute, numărul de serie lipseşte în multe dintre cazuri. Dacă produsul pe care vrei să îl cumperi vine împachetat într-o cutie, atunci verifică dacă numărul de pe produs se potrivește cu cel de pe cutie.

Compară nuanțele

Fardurile de ochi, blush-urile, rujurile sau glossurile contrafăcute sunt reproduse de cele mai multe ori în nuanţe uşor diferite de produsele originale.

Drept urmare, e bine să cauţi nişte imagini online pentru a compara nuanţele.

Nu uita, în cazul unei palete de farduri, verifică fiecare nuanţă în parte, doar pentru că 2-3 nuanţe se potrivesc sau seamănă cu cele originale, nu înseamnă că paleta este originală.

Da, poate că pare complicat! Dar gândește-te înainte să aplici pe față astfel de produse. De unde știi ce pui pe pleoape? Ce substanțe conțin acele farduri care îți mai pot intra și în ochi?

Dacă produsul respectiv are un miros prea puternic, acesta este un alt indiciu că nu e ce trebuie. Produsele originale nu au un parfum foarte intens. Vorbim de cosmetice, nu de parfumuri. ț

Dar și la parfumuri este o discuție.

Și ambalajul este un indiciu clar dacă produsul este ok sau nu. Unele pot arăta similar cu ambalajele produselor originale.

Dacă este vorba de un fard, poți verifica pensula sau aplicatorul. Își vei da seama dacă e fake sau nu.

Dacă simţi că o pensulă nu este îndeajuns de moale sau de densă pe cât ţi-ai fi imaginat-o, cel mai bine ar fi să nu cumperi produsul.

Așadar, este bine să verificăm temeinic ce produse ajung în contact cu pielea noastră. Să nu uităm că, prin piele, mai ales dacă transpirăm și ni se dilată porii, acele substanțe ne pătrund în organism.

Și nici măcar nu știm ce sunt acele substanțe pentru a ști cum ne putem proteja. De aceea, este mai bine să prevenim astfel de pericole și să folosim ori produse originale, ori să rărim folosirea pe cât posibil.

Oricum este bine ca tenul să mai și respire, așa că nu trebuie să-l încărcăm cu prea multe. Frumusețea mai vine și din interior, nu doar din truse de machiaj…

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel