Din cuprinsul articolului
Studiu alarmant. Coronavirusul poate provoca infertilitate masculină.
Oamenii de știință descoperă sechele dintre cele mai neplăcute în ceea ce privește persoanele care au avut coronavirus. Într-un studiu recent, realizat de oamenii de știință din Israel, se arată că, din nefericire, Coronavirusul poate cauza infertilitate în cazul bărbaților.
COVID-19 poate reduce drastic fertilitatea masculină, prin afectarea celulelor testiculare care produc spermatozoizi. Conform studiului, publicat în revista Fertility and Sterility, s-a constatat o scădere de aproximativ 50%, în medie, a numărului de spermatozoizi pe mililitru, a volumului total de ejaculare și a motilității spermei, în cazul bărbaților care au făcut obiectul cercetării.
Deocamdată, nu se știe cât de gravă este această problemă și dacă efectele descoperite sunt reversibile sau nu. În general, infecțiile sunt acceptate ca o posibilă cauză de bază a infertilității masculine. De exemplu, oreionul poate avea un efect pe termen lung asupra fertilității pacienților de sex masculin și poate provoca azoospermie. Prin urmare, se cunoaște că virusurile pot avea un astfel de impact, conform mid-day.com.
„Nu aș fi surprins dacă acest virus provoacă o scădere temporară a producției de spermă. Persoanele care suferă de COVID-19 pot fi afectate destul de serios, au oricum imunitate scăzută. Chiar și gripa poate provoca o scădere temporară a numărului de spermatozoizi. Întrebarea este cât timp va dura și dacă este recuperabil. De fiecare dată când apare o informație nouă legată de acest virus, continuăm să învățăm despre acesta. Dacă persoana are imunitatea scăzută și este predispusă la o infecție, în orice mod, numărul de spermatozoizi este afectat. Asta poate provoca infertilitate masculină”, a declarat dr. Shobha Gupta, director medical și specialist în Fertilizare In Vitro (FIV).
Infertilitatea cauzată de coronavirus poate fi temporară!
„Orice infecție virală poate duce la febră ridicată și la scăderea numărului de spermatozoizi și a motilității, cel puțin temporar. Este prea devreme pentru a ne pronunța cu certitudine în cazul COVID-19. Pentru că modificările materialului seminal pot dura până la 3-4 luni după infecție. Iar numărul cazurilor cu o asemenea vechime este prea scăzut în prezent.
Orice fel de boală care se manifestă prin febră ridicată poate reduce numărul de spermatozoizi și motilitatea. Prin urmare acest lucru ar putea fi valabil și în cazul acestui coronavirus”, a precizat, la rândul sau, dr. Shweta Goswami, Senior Consultant FIV la mai multe centre de specialitate din New Delhi, India.
Măsurile de prevenție trebuie respectate
„În cazul bărbaților care suferă de infecții de COVID-19 moderate sau grave este foarte posibil ca fertilitatea să fie afectată pentru o perioadă necunoscută de timp. Este nevoie de elaborarea mai multor studii pentru a confirma cât de gravă este această problemă. Și dacă, odată ce pacientul se recuperează, parametrii materialului seminal se pot îmbunătăți”, a precizat și dr. Anubha Singh, ginecolog și specialist FIV în cadrul unei alte clinici de specialitate din New Delhi.
Medicii atrag atenția atât bărbaților, cât și femeilor, să aleagă o viață sănătoasă și să adopte toate măsurile de prevenție care se impun. Asta mai ales în contextul în care încă se știu prea puține informații certe despre COVID-19 și despre recuperarea celor infectați cu noul coronavirus. Purtarea măștii poate ajuta la protejarea fertilității masculine în timpul pandemiei, chiar și în contextul în care se produce infectarea, spun specialiștii.