Din cuprinsul articolului
Dovezile timpurii sugerează că varianta de coronavirus care a apărut în Marea Britanie ar putea fi mai mortală, a spus premierul Boris Johnson, conform BBC.
Cu toate acestea, rămâne o incertitudine uriașă în ceea ce privește numărul – și se așteaptă ca vaccinurile să funcționeze.
Datele provin de la matematicieni care compară ratele de deces la persoanele infectate fie cu versiunea nouă, fie cu cea veche a virusului.
„Pe lângă faptul că se răspândește mai repede, se pare că există dovezi conform cărora noua varianta este asociată și cu un grad mai ridicat de mortalitate. Faptul că NHS (n. red. – sistemul național de sănătate britanic) se află sub această presiune intensă este urmarea impactului acestei noi variante”, a afirmat Boris Johnson, într-o conferință de presă la Downing Street, potrivit BBC.
„În mare măsură, impactul acestei noi variante înseamnă că NHS se află sub o presiune atât de intensă”.
Pentru bărbații cu vârsta de 60 de ani, riscul de mortalitate este de 10 la 1.000 pentru coronavirus, o cifră care atinge 13 – 14 la 1.000 cu noua tulpină, a spus consilierul științific al Guvernului britanic, Patrick Vallance.
„Țin să subliniez că există multă incertitudine în jurul acestor cifre”, a precizat Vallance, subliniind „îngrijorarea că a existat o creștere a mortalității precum și o creștere a transmisibilității”.
Datele au fost evaluate de cercetătorii unei organizații care se ocupă cu studierea bolilor virale respiratorii noi și care consiliază Guvernul de la Londra. Toate informațiile științifice sunt, însă, încă preliminare, iar concluziile finale nu există încă.
Studiile anterioare concluzionaseră deja că tulpina britanică a coronavirusului este mai contagioasă.
Două noi cazuri de pacienţi infectaţi cu tulpina de COVID depistată în Marea Britanie au fost confirmate, vineri, la Institutul Matei Balş din Capitală.
Numărul cazurilor confirmate de români contaminaţi cu noua tulpină urcă astfel la 3. Primul caz a fost al unei femei din Giurgiu, care a ieşit din carantină la începutul acestei săptămâni
Ambele cazuri noi sunt din București. Nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara țării. Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…