Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în Apuseni în urmă cu o lună, a fost externat și transportat cu o ambulanţă până acasă, la Râmnicu Vâlcea.
„Starea mea s-a îmbunătăţit considerabil şi pot fi externat, mă simt bine”, a spus copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani.
În ultima lună, copilotul a fost operat la nas, la picior şi la nivelul bazinului și va avea nevoie de o perioadă de refacere de o lună-două, acasă, şi apoi o perioadă de recuperere.
Copilotul a mai spus că i-ar plăcea ca după ce starea de sănătate îi va permite să îi viziteze pe moţii salvatori şi să vadă „şi din picioare” locul accidentului.
Întrebat ce dorinţe are, el a spus că vrea să revină la starea sa iniţială de sănătate şi apoi să se urce din nou la manşa avionului.
În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi, pe lângă copilotul Răzvan Petrescu, şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.
Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime şi a pierdut un motor. Medicul Zamfir şi-a reluat activitatea după o săptămână.
De asemenea, medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi a doua zi.