Categories: Ştiri sănătate

Copil de 3 ani a ajuns de urgență la spital. Ce a înghițit micuțul?

Un copil de 3 ani din Botoșani, comuna Albești, a ajuns de urgență la spital după ce a înghițit o monedă de 50 de bani. Părinții copilului au declarat că au sesizat dificultăți în respirație și au încercat să scoată moneda, dar nu au reușit.

Un copil de 3 ani a ajuns la spital

Îngrijorat de starea micuțului, tatăl a cerut ajutor la 112. La fața locului a fost direcționat cel mai apropiat echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. În același timp a fost trimisă în întâmpinarea echipajului SAJ și ambulanța de terapie intensiva mobila SMURD. La sosirea primului  medical, copilul era conștient.

La Stăuceni, echipajului Serviciului Județean de Ambulanta s- a alăturat medicul de pe SMURD – TIM, care a monitorizat starea parientului pe parcursul transportului la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani. Copilul a ajuns la spital conștient și stabil hemodinamic, conform realitateadebotosani.net

Anul trecut, la Botoșani, 251 copilași au ajuns la spital după ce au înghițit corpi străini.

Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas!

Nu lăsați jucării de dimensiuni mici în preajma copiilor! Producătorii menționează această recomandare chiar pe ambalaj!

Nu lăsați niciodată medicamente, țigări, tutun, baterii și alte produse la îndemâna copiilor!

Nu lăsați la îndemâna celor mici boabe de mazăre, fasole, porumb, orice fel de semințe (miez sau coji) – copilul mic bagă în gură obiectele mici și riscă să le aspire în căile respiratorii.

Nu îi spuneți, niciodată, copilului dumneavoastră că pastilele sunt „bomboane” sau medicamentul sub formă de sirop este „dulceață”! În lipsa unui adult, ar putea să le caute și să le mănânce/bea.

Nu depozitați niciodată medicamente, produse de curățenie sau substanțe chimice în apropierea hranei. Pătrați-le doar în ambalajele originale și asigurați-vă că cel mic nu are acces la ele.

Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Acesta ar putea să găsească în ea obiecte mici precum bomboane, banuți, capace mici. Toate sunt periculoase pentru puști și pot provoca sufocare dacă le-ar înghiți.

‼Atenție la obiectele cu care se joaca copilul dumneavoastră și ce jucării primește!

Supravegheați în permanență copiii!

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

19 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

49 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: