Din cuprinsul articolului
În jur de 20 de copii bolnavi de cancer au fost transferaţi din Gaza în Egipt. Este pentru prima dată în aproape două luni când pacienţi palestinieni au părăsit acest teritoriu.
Declarația a fost făcută de un reprezentant al Semilunii Roşii egiptene din Sinaiul de Nord.
Potrivit DPA, 21 de copii cu cancer au fost transferaţi prin punctul de trecere Kerem Shalom. Transferul a fost făcut sub supravegherea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Micuții urmează să fie internaţi în unităţi medicale egiptene pentru tratament, a precizat reprezentantul.
La 7 mai, Israelul a preluat controlul la Rafah, punctul de trecere a frontierei între Fâşia Gaza şi Egipt. Aceastp operaţiune a condus la blocarea circulaţiei persoanelor şi a livrărilor de ajutoare.
De atunci, Egiptul a declarat în mod repetat că nu va coordona transporturile de ajutoare prin Rafah până la retragerea forţelor israeliene.
La sfârşitul lunii mai, Cairo a reluat livrarea de ajutoare prin punctul de trecere Kerem Shalom controlat de Israel, în urma unui acord încheiat între Egipt şi Statele Unite.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…