Din cuprinsul articolului
COPAC recomandă vaccinarea antigripală, în continuare. „40.000 de persoane mor prematur în Europa din cauza gripei”.
În contextul pandemiei de coronavirus, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenția asupra scăderii ratei de vaccinare antigripală.
Într-o postare pe pagina de Facebook, reprezentanții COPAC îi îndeamnă pe oameni să meargă la medicul de familie și să întrebe despre posibilitatea de a se vaccina antigripal.
Potrivit specialiștilor, vaccinul antigripal poate fi administrat concomitent cu vaccinul anti-covid. Mai mult, prevenția atât împotriva COVID-19, cât împotriva gripei se poate face prin vaccinare, , prin dezinfecție, prin purtarea măștii și prin păstrarea măsurilor de distanțare.
COPAC recomandă vaccinarea antigripală, în continuare. „40.000 de persoane mor prematur în Europa din cauza gripei”
„În acest an, pe fondul pandemiei, rata de vaccinare antigripală a scăzut. Totuși, gripa continuă să rămână o amenințare în special pentru persoanele peste 65 de ani și cu afecțiuni cronice.
În fiecare an, epidemia de gripă este asociată cu rate ridicate de mortalitate. Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC) estimează că 40.000 de persoane mor prematur în ţările din spațiul European din cauza gripei sau a bolilor asociate gripei.
Severitatea infecției cu virus gripal variază de la an la an din cauza caracteristicilor virusului. Cea mai mare proporție din morțile înregistrate din cauza gripei sunt în rândul persoanelor de peste 65 de ani.
ECDC subliniază că gripa poate avea o evoluţie severa la persoane de orice vârstă cu afecțiuni cronice. Gripa poate cauza exacerbări ale afecţiunilor pulmonare cronice sau ale bolilor cardiovasculare la persoane care suferă de astfel de boli și chiar poate cauza decesul de exemplu la pacienţii cu infarct miocardic sau accident vascular cerebral în situaţia apaiţiei unor complicaţii post virale.
COPAC vă recomandă să vă întrebați medicul de familie cu privire la posibilitatea de a vă vaccina antigripal și de a evita complicațiile” se arată în comunicatul COPAC.
În perioada 6-12 decembrie, au existat în jur de 45.000 de cazuri de infecții respiratorii acute. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică, cele 45.699 de cazuri este cu 31.7% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent, respectiv 34.684. Totodată, numărul de cazuri este și cu 38.2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (33.067).