Sari la conținut

Coordonatorul campaniei de vaccinare: „Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a avut o discuție prin videoconferință cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, țara cu cea mai mare rată de vaccinare din Europa.

Gouveia e Melo a spus că mesajul său pentru portughezi a fost că toți oamenii se vor vaccina până la urmă, „fie cu virusul periculos, fie cu vaccinul sigur”.

Henrique Gouveia e Melo a apreciat modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România și a precizat că Portugalia și-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare și organizarea efectivă a procesului de vaccinare, potrivit unei postări pe pagina Ro Vaccinare.

Schimbarea mentalității populației față de vaccinare

„În ceea ce privește leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții asociațiilor profesionale de medici, asistenți, farmaciști, precum și cu asociațiile de pacienți cu boli cronice și s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susținute public într-o manieră unitară.” a precizat viceamiralul portughez.

Viceamiralul a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare și a interacționat cu populația, reușind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale și științifice posibile. Rezultatul a fost mobilizarea întregii țări în lupta împotriva pandemiei.

Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă

Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populației față de vaccinare, reușind să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%.

„Mesajul meu pentru populație a fost foarte simplu. Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil și cu efecte devastatoare, iar alții de vaccinul sigur, predictibil și eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat și au prelungit speranța de viață”, a spus el.

„La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală și portughezii au înțeles că nu trebuie să susțină, să promoveze și să încurajeze mesaje împotriva sănătății și normalității,” a adăugat Gouveia e Melo.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel