Categories: Stil de viaţă

Convinsă uşor? Cât de DISPUSĂ poate fi o femeie să întreţină raporturi SEXUALE

Un grup de cercetători de la Universitatea Texas din Austin au testat nu demult ipoteza conform căreia o femeie care poate fi „exploatată sexual”, este considerată atrăgătoare de către majoritatea bărbaţilor heterosexuali.

După cum au subliniat cercetătorii, în sensul psihologiei evoluţioniste, termenul „exploatabil” nu face decât să indice că o femeie este dispusă sau poate fi convinsă uşor să întreţină raporturi sexuale, fie că este o prostituată sau o nimfomană.

Cercetătorii au chestionat 76 de studenţi de sex masculin, astfel reieşind că bărbaţii le consideră atrăgătoare pe femeile care par vulnerabile. Oamenii de ştiinţă le-au cerut subiecţilor să dea exemple de acţiuni, gesturi, poziţii ale corpului, comportament care ar putea indica vulnerabilitatea, epuizarea sau un nivel de inteligenţă scăzut. În final, participanţii la studiu au realizat o listă de 88 de „semnale” care sugerează că o femeie ar putea fi receptivă la avansurile unui bărbat.

A rezultat că sunt o pradă uşoară femeile care îşi muşcă sau îşi ling buzele, care poartă haine strâmte, care îşi ating sânii, cele care caută atenţie, cele care se afla în stare de ebrietate şi cele care, pur şi simplu par proaste!

Coordonatorul studiului, Cari Goetz, a ajuns astfel la concluzia că femeile care par mai prostuţe sunt mai atractive din punct de vedere sexual decât femeile foarte lucide sau inteligente. Însă doar când vine vorba de relaţii pasagere.

Întrebaţi dacă şi-ar dori o relaţie de lungă durată cu aceleaşi femei prostuţe şi vulnerabile, toţi subiecţii şi-au pierdut total interesul manifestat iniţial.

Recent Posts

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

11 minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

42 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

Citeste si: